Olimpiadele școlare – suspendate de ministrul Educației

Ministrul Educației Monica Anisie a decis suspendarea olimpiadelor școlare, pentru a preveni infecția elevilor și cadrelor didactice cu coronavirus. Decizia a fost luată în urma unei videoconferințe cu inspectorii școlari.

Ca o măsură de prevenire a îmbolnăvirii, ministrul educației și cercetării a hotărât suspendarea desfășurării tuturor olimpiadelor școlare județene și regionale, precum și a competițiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior”, transmit reprezentanții Ministerului Educației.

Inspectorul școlar general de Timiș Aura Danielescu a solicitat în Comitetul pentru Situații de Urgență din Timiș închiderea școlilor pentru trei zile, pentru a preveni apariția cazurilor de coronavirus, la fel au făcut și reprezentanții elevilor, dar până acum o decizie în acest sens nu a fost luată, reprezentanții Ministerului Educației spunând că această hotărâre „este în atributul EXCLUSIV al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență”.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

trafic inchis

Ruga Timișoarei închide mai multe străzi din zona centrală

Organizarea, în Parcul Rozelor, a Rugii Bănățene, partea laică, va închide mai multe străzi din zona centrală. La solicitarea Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea traficului rutier în mai multe zone centrale, în vederea organizării evenimentului ”Ruga Timișoarei”. Iată care vor fi străzile închise și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruga Timișoarei închide mai multe străzi din zona centrală
iuliustown-primark

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Greu, dar cu atât mai frumos! Timișoara a învins Constanța sub panou, după două reprize suplimentare

Nebunie de meci în Sala Constantin Jude, acolo unde SCM Timișoara a întâlnit „europeana” CSM CSU Constanța în etapa a II-a a Ligii Naționale de baschet masculin. În ciuda ratărilor pe bandă rulantă, întâlnirea a fost salvată de desele răsturnări de scor și de imprevizibilul disputei, partida având nevoie de două reprize de prelungiri pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Greu, dar cu atât mai frumos! Timișoara a învins Constanța sub panou, după două reprize suplimentare
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Bani câștigați de UPT pentru proiecte strategice de stagii de practică pentru studenți

Pentru un viitor și învățământ mai bun. Ratele mari de angajabilitate în rândul absolvenților UPT, de peste 90%, sunt legate direct de formare teoretică, prin programele de studiu ale celor 10 facultăți, și de asigurarea practicii pentru studenți, în vederea punerii în aplicare a cunoștințelor dobândite, grație excelentelor relații de colaborare cu companiile din zonă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bani câștigați de UPT pentru proiecte strategice de stagii de practică pentru studenți
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Fuziune în domeniul automotive cu impact la Timișoara. Două societăți germane își unesc forțele

Două importante societăți din domeniul automotive au anunțat finalizarea procedurii de fuziune. Sediul din România al uneia dintre cele două se află la Timișoara. Compania germană Schaeffler a anunțat că a finalizat cu succes fuziunea cu Vitesco Technologies Group AG („Vitesco”) care a fost anunțată acum aproape un an. Fuziunea Vitesco în Schaeffler a intrat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziune în domeniul automotive cu impact la Timișoara. Două societăți germane își unesc forțele

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Excluderea din partid a mai multor consilieri locali din Sânnicolau Mare a tulburat din nou apele în PNL Timiş. Pe un grup mai vechi de WhatsApp al primarilor liberali din judeţ, deputatul Cosmin Şandru îi acuză pe liderii filialei, Vlasile Blaga şi Alin Popoviciu, de metode comuniste de conducere. De asemenea, Şandru vorbeşte de subordonarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deputatul Cosmin Şandru, atac la tandemul Blaga – Popovici: Cu un astfel de leadership, PNL Timiş se îndreaptă cu adevărat spre a fi “ospătarii PSD-ului”
Tobe, dansuri Tanoura și Odissi, călușari și derviși rotitori! Toate acestea și multe altele într-un nou eveniment exotic și spectaculos prilejuit de expoziția de pictură arabă Aripi, deschisă în această perioadă la Galeria POD a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Miercuri, 9 octombrie 2024, de la ora 18:00, sunteți invitați să descoperiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dansurile lumii vin pe Aripi! Eveniment deosebit în Galeria POD
Pentru un viitor și învățământ mai bun. Ratele mari de angajabilitate în rândul absolvenților UPT, de peste 90%, sunt legate direct de formare teoretică, prin programele de studiu ale celor 10 facultăți, și de asigurarea practicii pentru studenți, în vederea punerii în aplicare a cunoștințelor dobândite, grație excelentelor relații de colaborare cu companiile din zonă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bani câștigați de UPT pentru proiecte strategice de stagii de practică pentru studenți
Organizarea, în Parcul Rozelor, a Rugii Bănățene, partea laică, va închide mai multe străzi din zona centrală. La solicitarea Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat închiderea traficului rutier în mai multe zone centrale, în vederea organizării evenimentului ”Ruga Timișoarei”. Iată care vor fi străzile închise și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruga Timișoarei închide mai multe străzi din zona centrală
După Zilele Culturale Maghiare la Timișoara, în acest sfârșit de săptămână vor fi organizate în capitala Banatului Zilele Culturale ale Germanilor din Banat, aflate la prima ediție. Programul include evenimente muzicale, demonstrații sportive și o paradă a costumelor, un târg gastronomic. O serie de evenimente, predominant culturale, dar și concerte de muzică de cameră, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au loc, în acest sfârșit de săptămână, Zilele Culturale ale Germanilor din Banat
Două importante societăți din domeniul automotive au anunțat finalizarea procedurii de fuziune. Sediul din România al uneia dintre cele două se află la Timișoara. Compania germană Schaeffler a anunțat că a finalizat cu succes fuziunea cu Vitesco Technologies Group AG („Vitesco”) care a fost anunțată acum aproape un an. Fuziunea Vitesco în Schaeffler a intrat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziune în domeniul automotive cu impact la Timișoara. Două societăți germane își unesc forțele
Viitoarea Agenție de Regională de Inovare, care va fi înființată de ADR Vest, va beneficia de experiența dobândită de organizația similară din Luxemburg. Luxinovation va oferi noii entități experiența sa în domeniu. Regiunea Vest din România va beneficia de expertiză în domeniul inovării, în urma unui protocol încheiat astăzi între Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regiunea Vest va beneficia de experiența Luxemburgului în domeniul inovării
L’architect du beaute continuă să fie un adevărat „trandsetter” în domeniul frumuseții în Vestul țării! Clinica situată în centrul Timişoarei pune tehnologia de ultima generaţie în slujba clientelor sale. Așa se întâmplă și la capitolul epilare, acolo unde un aparat care face ravagii, în sensul bun al cuvântului la Hollywood a ajuns și în orașul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tehnică de epilare de ultimă generație la L’architect du Beaute! Un aparat de înaltă performanță, în premieră la Timișoara
Tradițiile bihorene, regăsite în număr mare și în Banat, vor putea fi descoperite de vizitatori în cadrul expoziției „Vatra”, care va fi inaugurată joi. Aceasta oferă publicului o incursiune autentică în lumea tradițiilor bihorene regăsite în Banat. Obiectele expuse ilustrează viața și obiceiurile strămoșești, aducând în fața vizitatorilor țesături, ceramică, obiecte din lemn, mobilier și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Național al Banatului Timișoara se va deschide o expoziție dedicată tradițiilor bihorene
Timișoara va găzdui cea de a doua ediție StorySeed, un festival dedicat Artei Povestirii (Storytelling), multilingvismului și expresivității în educație. Evenimentul, organizat Asociația Părinți în Dialog, alături de Babel Școală și Liceu, se adresează publicului larg, și va avea loc în perioada 4-6 octombrie în Timișoara, sub tema “Alive”, urmând să aducă împreună copii, profesori,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara are loc StorySeed – Festival de Storytelling și Învățare Experiențială, Ediția a doua
Top