Constructorul Centurii Sud de ocolire a Timişoarei a deschis un nou punct de lucru. De această dată la Giroc, acolo unde va fi realizat şi un pasaj, peste un drum existent.
Lucrările primare la traseul Centurii Sud continuă şi în aceste zile. Compania italiană Tirrena Scavi a început lucrările și pe un al cincielea punct, la kilometrul 11 al viitoarei centuri de ocolire. Acesta este situal în zona comunei Giroc.
Primele lucrări efectuate aici constau în amenajarea platformelor pentru stâlpii viitorului pasaj care va fi ridicat peste unul dintre drumurile din zonă, existent deja (Str. Trandafirilor).
De asemenea, la km 5+366, în apropiere de DN 59 Timișoara – Moravița, se profilează, se completează și se nivelează terenul unde va fi realizată şoseaua şi acostamentele, respectiv locul unde a fost și situl arheologic.
Comentarii prin facebook