Zece militari din cadrul Batalionului 191 Infanterie ,,Colonel Radu Golescu” din Arad au fost confirmați pozitiv la infecția cu virusul COVID-19.
Dintre cei zece militari din cadrul batalionului care au fost confirmați pozitiv, nouă sunt internați în spital, iar unul este izolat la domiciliu.
„Starea lor este bună. La nivelul unității au fost luate măsurile prevăzute pentru aceste situații”, transmite Biroul de presă al batalionului cantonat la Arad.
Acesta mai arată că a fost desfășurată ancheta epidemiologică de către o echipă medicală de la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara, pentru identificarea persoanelor de contact ale militarilor infectați și izolarea acestora la domiciliu, conform procedurilor standard stabilite la nivel național.
„Pentru protecția personalului se efectuează în permanență dezinfectarea tehnicii și spațiilor de lucru și sunt aplicate măsurile individuale de protecție și prevenție”, a mai transmis Biroul de presă al Batalionului 191 Infanterie ,,Colonel Radu Golescu”.
—
Comentarii prin facebook