Astăzi, înainte de ora 8, a avut loc un accident rutier pe Drumul Național (DN) 6, în apropierea localității Găvojdia, din Timiș. Șoferul dintr-o mașină implicată în accident a rămas încarcerat.
În accident au fost implicate două mașini. Într-o mașină se aflau trei persoane, care nu necesită îngrijiri medicale în urma impactului, iar în celălalt autoturism se afla doar șoferul, care a rămas încarcerat. Victima a fost extrasă din mașină și preluată de un echipaj al Ambulanței, pentru a primi îngrijiri medicale
La locul intervenției s-au deplasat o autospeciala de primă intervenție, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și 10 pompieri.
UPDATE
Conform polițiștilor, un cetățean bulgar circula la volanul unui autoturism dinspre Lugoj spre Caransebeș, iar în zona localității Găvojdia a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens. Mașina s-a ciocnit de un TIR, iar apoi a ricoșat într-un autoturism. Șoferul bulgar a rămas încarcerat în autoturism și a fost nevoie de intervenția pompierilor.
Comentarii prin facebook