În apărarea lui Nicolae Robu. Amenda aberantă a CNCD pentru interzicerea manelelor/VIDEO

Ionut Nasleu si Nicolae Robu

Ionut Nasleu si Nicolae Robu

Dacă din acest colţ de pagină primarul Nicolae Robu a fost criticat în dese rânduri, de această dată îi voi lua apărarea. Şi spun din start că sancţiunea dată de CNCD primarului este una injustă. Mai mult, Robu a fost amendat pentru un lucru lăudabil pe care l-a făcut şi anume interzicerea difuzării de manele în spaţiul public din Timişoara.

În primul rând, câteva cuvinte despre CNCD, o altă instituţie manelistă şi total defectă care ar trebui să fie independentă politic, dar care colcăie de politruci. E un fel CCR la o altă scară. Astfel, Colegiul Director este controlat de reprezentanţi PSD-ALDE-UDMR, partide care au şapte dintre cei nouă membri. Vicepreşedinte este fosta şefă a Organizaţiei de Femei a PSD Teleorman, apropiată de Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă. De altfel, chiar din această poziţie “apolitică” a participat la acţiuni electorale ale Vioricăi Dăncilă. Sectetar este o fostă deputată PSD de Galaţi, iar printre membri se regăsesc alţi foşti parlamentari PSD şi ALDE. Aşadar, o sinecură foarte bine remunerată pentru cei care şi-au făcut (şi îşi vor face) datoria faţă de partid. Asta pe scurt, ca să vedem cine l-a amendat pe Robu, dar şi pe Klaus Iohannis în aceeaşi zi.

În cazul lui Robu cică este vorba de discriminare fiindcă, aşa cum arătam, a interzis manelele în spaţiul public al Timişoarei. Trebuie recunoscut însă aici că începutul poveştii este cel puţin discutabil. Astfel, în toamna anului trecut, bunul prieten al primarului, Ionuţ Nasleu, a organizat o paranghelie în Piaţa Traina, dându-i pompusul titlu de “Târg de produse tradiţionale”. În locul faptei s-a adus şi o scenă pe care s-au produs tot felul de manelişti, Nasleu fiind un împătimit al genului şi, prin urmare, o prezenţă obişnuită în cluburile de manele. În faţa unei pieţe aproape goale – târgul fiind un eşec de proporţii pentru care s-a vărsat un purcoi de bani publici – s-au dat şi dedicaţii primarului. Acum nu mai era vorba de hateri, imaginile cu dedicaţiile făcând înconjurul ţării.

Supărat, Robu a decis imediat interzicea manelelor, la pachet cu micii făcuţi pe foc deschis, în spaţiul public. În privinţa micilor, sunt argumente pro şi contra, habar nu am dacă a fost bine sau rău. Dar, cât privesc manelele, nu văd unde este discriminarea. Dacă e vorba de discriminarea romilor, sunt destui români care le cântă sau le adoră. (L-am amimintit chiar pe amicul primarului.) E vorba de o discriminarea interlopilor? Fiindcă manelele sunt în strânsă legătură cu aceştia, este chiar muzica ce-i caracterizează? CNCD a mai dat o decizie că termenul penal este discriminatoriu, astfel că poate chiar la discriminarea infractorilor s-au referit în acest sens.

Serios vorbind, ce este discriminare în a interzice prostul gust pe domeniul public? Ce este discriminare în a interzice mahalagismul şi tot ce este sordid în centrul Timişoarei? Atenţie, e vorba doar de spaţiul public al Timişoarei, fiind identificate şi câteva pieţe în acest sens. În continuare manelele pot fi “admirate” în localuri, restaurante, cluburi, acasă etc. Oriunde autorităţile au dreptul – chiar şi obligaţia – de a promova bunul gust, cât şi cum se poate. Şi de a interzice prostul gust. Care era problema ca Timişoara să fie primul oraş liber de manelism? Că poate Robu este ipocrit, iar în timp ce interzice manelele, dansează în ritmul lor, la braţ cu Nasleu, e o altă poveste. Important este ce a decis şi a decis bine. Altfel, mâine şi mâncătorii de seminţe se pot plânge la CNCD că sunt discriminaţi, fiindcă nu au voie să arunce cojile pe jos. Că există şi o “cultură” a mâncătorului de seminţe, care spune că, neapărat, cojile trebuie scuipate pe jos.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Nelu a spus: (mai 21st, 2020 at 11:20 )

Putin inexact. Robu a interzis manelele in spatiul public la evenimentele organizate de primarie. NU in spatiul public in general.

Eu a spus: (mai 21st, 2020 at 12:08 )

Sper că primăria va ataca în instanță hotărârea CNCD.
Altfel, s-ar crea un precedent extrem de periculos și vom auzi manele în Capitala Europeană a Culturii!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara

Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

ANAF

Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției

ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
Realitatea Plus, postul patronat de infractorul Maricel Păcuraru, a prezentat luni seara mai multe fotografii în care Dominic Fritz apare lângă lideri PSD, sugestia fiind că şi preşedintele USR a fost la opulentul botez al lui Alfred Simonis. Aceleaşi fotografii le-a prezentat pe contul ei şi “jurnalista” Anca Alexandrescu, fostă candidată AUR la Primăria Capitalei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Manipulare ordinară la “televiziunea poporului”. S-a dat impresia că Dominic Fritz a fost la botezul lui Alfred Simonis
Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.