În Timiș au avut loc noi acțiuni de prevenire și limitare a infectării cu Covid-19 în zonele aglomerate.
Polițiști, jandarmi și inspectori de la alte instituții au continuat activitățile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zonele aglomerate precum piețe, târguri, terase, dar și în mijloacele de transport în comun.
În acest weekend, în Timiș au fost verificate 567 de societăți comerciale. În urma controalelor efectuate în mijloacele de transport în comun polițiștii rutieri au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform prevederilor Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Acțiunile se desfășoară sub autoritatea Instituției Prefectului, cu polițiști din cadrul I.P.J Timiș, polițiști de frontieră, jandarmi, pompieri, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Grupării Mobile de Jandarmi, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică si cei de la Protecția Consumatorului.
Acțiuni pentru prevenirea Covid-19. Aproape 600 de societăți verificate

Comentarii prin facebook