Doi minori și un tânăr, cercetaţi pentru că ar fi furat din şapte locuințe din Sânnicolau Mare. Prejudiciu de 25.000 lei

politia

politia

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 22 de ani, sunt bănuiți de comiterea unor furturi din locuințe situate în Sânnicolau Mare. Ar fi „spart” șapte locuințe din orașul din apropierea graniței. Polițiștii fac cercetări.

În 6 iulie, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au identificat trei tineri, de 14, 16 și 22 de ani, bănuiți de comiterea mai multor furturi din locuințe.

În fapt, în perioada martie – iulie, bănuiții ar fi pătruns prin efracție în 7 locuințe situate pe raza municipiului Sânnicolau Mare, de unde ar fi sustras scule electrice, cauzând un prejudiciu de 25.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat parțial”, transmit polițiștii.

Pe numele celor trei tineri a fost întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, tânărul în vârstă de 22 de ani fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

 

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Moot Competition, finala la Timișoara. Facultatea de Drept a ocupat locul 2 în clasamentul final

Timișoara a găzduit, în perioada 1-3 mai, etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific internațional studențesc de dreptul Uniunii Europene. Echipa Facultății de Drept Timișoara a ocupat locul 2 în clasamentul final. Aflat la a 31-a ediție, competiţia este organizată de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moot Competition, finala la Timișoara. Facultatea de Drept a ocupat locul 2 în clasamentul final

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează o misiune economică la China Brand Fair Budapesta 2026

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al rețelei Enterprise Europe Network (EEN), invită companiile timișene să participe la misiunea economică organizată cu ocazia vizitării China Brand Fair 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cooperării comerciale dintre China și Europa Centrală și de Est. Evenimentul va avea loc în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează o misiune economică la China Brand Fair Budapesta 2026

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Conducerea PNL a votat în ședința de la ora 17.00 să respecte deciziile anterioare de a nu mai negocia o coaliţie guvernamentală cu PSD, dacă acest partid va participa la dărâmarea Guvernului Bolojan. Votul din Biroul Politic Național (BPN) a fost 34 pentru, 10 abțineri şi niciunul împotrivă. Rezoluția a fost propusă de Ilie Bolojan....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea PNL, vot masiv împotriva unei coaliţii cu PSD. Update. PNL anunţă că intră în opoziţie
Timișoara a găzduit, în perioada 1-3 mai, etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific internațional studențesc de dreptul Uniunii Europene. Echipa Facultății de Drept Timișoara a ocupat locul 2 în clasamentul final. Aflat la a 31-a ediție, competiţia este organizată de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moot Competition, finala la Timișoara. Facultatea de Drept a ocupat locul 2 în clasamentul final
Reunit în această seară, Comitetul politic a USR a confirmat decizia anterioară de a nu mai forma o majoritate guvernamentală cu PSD. De asemenea, USR va propune Partidului National Liberal un acord politic pentru o abordare coordonată în privința pașilor următori. Comitetul politic USR, reunește 160 de lideri ai partidului, iar deciziile au fost luate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR va propune Partidului Naţional Liberal un acord politic în privința pașilor următori
Președintele Nicușor Dan a declarat, în urma căderii Guvernului Bolojan, că viitorul executiv va fi pro-occidental. De asemenea, şeful statului a refuzat clar ideea alegerilor anticipate. În urma căderii Guvernului Bolojan prin moţiune de cenzură, președintele Nicușor Dan a susținut, în această seară, o scurtă declaraţie la Palatul Cotroceni. “Guvernul a fost demis azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicuşor Dan: “Subliniez, la capătul acestor proceduri vom avea un guvern pro-occidental”
La ora 17.00, PNL are o şedință în cadrul căreia se va decide linia partidului după căderea Guvernului Bolojan. Până atunci, Cătălin Predoi, cel vehiculat ca viitor premier, a furat startul, afirmând că vrea continurea guvernării alături de PSD. El a fost contrazis imediat de Dan Motreanu. PNL a luta pănă acum două dcecizii potrivit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe lupta pentru putere în PNL. Cătălin Predoiu vrea cu PSD, Dan Motreanu îl contrazice
Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi AUR împotriva Guvernului Ilie Bolojan a trecut în plenul Parlamentului cu 281 de voturi. Prin urmare Guvernul condus de Ilie Bolojan este demis oficial. Moţiunea de cenzură intitulată “STOP „Planului Bolojan” de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului!” a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul Bolojan a căzut! Moţiunea de cenzură a trecut cu un scor covârşitor
În discursul din Parlamentul României, premierul Ilie Bolojan a afirmt că moțiunea de cenzură este “mincinoasă, cinică și artificial”. El a aminit că cei din PSD nu a vrut să-și asume funcția de premier, au calculat că vor avea doar avantajele guvernării, nu şi asumarea. Bolojan i-a mai acuzat pe iniţiatorii moţiunii că nu au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan, către PSD-işti: “Nu aveți nicio credibilitate ca oameni care locuiesc în penthouse-uri”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.