În Timiș au fost aplicate 25 de sancțiuni, într-o singură zi, pentru cei care nu respectă măsurile de protecție împotriva Covid-19 în mijloacele de transport în comun

Polițiștii și jandarmii, alături de alți inspectori cu atribuții de control de la alte instituții, au desfășurat acțiuni de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19 în zonele aglomerate din Timiș.
În urma controalelor efectuate în mijloacele de transport în comun, polițiștii rutieri au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform prevederilor Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, în 16 iulie. În aceeași zi au fost verificate 48 de societăți comerciale, pe care oamenii legii le-au găsit „în regulă”.
„Mulțumim operatorilor economici care au respectat normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, dar și tuturor cetățenilor care au înțeles importanța măsurilor sanitare. Acțiunile de acest gen continuă zilnic în vederea conștientizării privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare. Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viața, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare!”, transmit polițiștii.
Acțiunile au loc sub autoritatea Instituției Prefectului, iar la acestea participă polițiști din cadrul I.P.J Timiș, polițiști de frontieră, jandarmi, pompieri, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Grupării Mobile de Jandarmi, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică si cei de la Protecția Consumatorului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

costel a spus: (iulie 17th, 2020 at 14:24 )

FOARTE BINE

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO

Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care era folosită și ca reședință a cuplului Ceaușescu atunci când sosea la Timișoara, în administrarea CJT. Societatea Intercenter, unde Consiliul Județean Timiș deținea 45% din acțiuni, în timp ce omul de afaceri Ovidiu Tender 55% va fi dizolvată, iar clădirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa

Întărire în atac, acolo unde era mare nevoie, mai ales că formația bănățeană nu a impresionat la acest capitol până acum. Vârful de lance italian Davide Massaro va juca în alb-verde, la CSC Dumbrăvița în liga secundă. A avut nevoie de jumătate de oră să arate ce poate. A jucat pe finalul amicalului de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prima fază s-a terminat cu bine, urmează „live-urile”, iar cel mai bun va pleca acasă cu marele premiu. Municipiul Lugoj găzduiește cea de-a VIII-a ediție a Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, eveniment cultural de prestigiu, în memoria dirijorului, profesorului și muzicologului Gelu Stan, personalitate de anvergură a vieții muzicale timișene. Prin activitatea sa artistică și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut de proba eliminatorie, iar acum se știu finaliștii Festivalului – Concurs „Gelu Stan”, ediția a VIII-a, 2026
Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara se dotează cu două noi autovehicule destinate transportului persoanelor vârstnice, prin intermediul proiectului european HEARTS – HEalthy Aging care Resources and pracTiceS. De asemenea, la Căminul pentru persoane vârstnice „Inocențiu M. Klein” au fost realizate primele dotări prevăzute în proiect: 25 de paturi moderne cu telecomandă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calitatea serviciilor sociale oferite vârstinicilor din Timișoara va fi îmbunătățită printr-un proiect european de o jumătate de milion de euro
Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care era folosită și ca reședință a cuplului Ceaușescu atunci când sosea la Timișoara, în administrarea CJT. Societatea Intercenter, unde Consiliul Județean Timiș deținea 45% din acțiuni, în timp ce omul de afaceri Ovidiu Tender 55% va fi dizolvată, iar clădirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara invită elevii din clasele XI–XII, împreună cu profesorii coordonatori, să participe la ediția a XIII-a (2026) a manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”. Evenimentul le oferă liceenilor ocazia să descopere mediul universitar tehnic timișorean, să cunoască oferta educațională a UPT, să-și testeze cunoștințele în domeniile de interes prin concursurile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii de liceu au o misiune specială: un super-concurs la UPT. Miza este deosebită, admitere fără concurs
Echipele SCM de handbal și baschet joacă pe teren propriu sâmbătă, 7 februarie. Ambele dispută meciuri tari în Liga Națională, iar cele două înfruntări au fost programate în cuplaj. Primii intră în joc handbaliștii. SCM Poli Timișoara va fi gazdă pentru una dintre reprezentantele României în actuala ediție a cupelor europene, Potaissa Turda. Meciul contează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude
“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.