„Acesiștii” și-au reluat pregătirile

Antrenamente și la ACS Poli Timișoara, dar deocamdată fără meciuri de pregătire. Băieții antrenați de Silviu Bălace au reluat antrenamentele, pe grupuri, urmărind protocolul sanitar al FRF. Jucătorii au efectuat vizita medicală și se prezintă într-o formă fizică bună pentru această fază a pregătirilor, accentul fiind pus pe acumulare.

La echipă au revenit doi sportivi, anume Alexandru Belu (n. 2000), fost junior al clubului care a fost împrumutat sezonul trecut la Flacăra Parța, şi Remi Ochea (n. 1999), ultima oară la Carani. Belu evoluează pe postul de fundaș central sau pe cel de fundaș stânga și a debutat pentru alb-violeți în Liga a II-a, în deplasarea de la FC Argeș din sezonul 2018-2019, în vreme ce Ochea este mijlocaş central, el adunând 13 prezenţe în alb-violet sezonul trecut. O altă noutate o reprezintă tânărul Ronaldhinio Roberto Stoia (n. 2000), jucător de profil defensiv, care a evoluat în Italia, la cluburi precum Pergolettese şi Doverese.

Altfel, în urma întrunirii Comitetului Executiv al FRF din 3 august, a fost confirmată data de 25 august pentru prima partidă oficială a sezonului, în Cupa României. Ulterior, în 29 august se va da startul sezonului 2020-2021 de Liga a III-a. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a nuanțat însă că „la nivel de Comitet Executiv am stabilit că în fiecare săptămână vom analiza evoluția pandemiei, astfel încât să fim în măsură să susținem sau nu amânarea acestui debut de campionat la nivelul Ligii a 2-a și respectiv Ligii a 3-a”. O noutate pentru acest an competițional, unul neobișnuit din multe puncte de vedere, va fi creșterea la cinci a numărului de schimbări permise într-un meci.

În ceea ce privește partidele de pregătire, au fost anulate primele doua partide, cu Buziaș și Ripensia, iar conducerea evaluează posibilitatea disputării partidelor de pregătire în săptămânile următoare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Tiberiu Rimneantu a spus: (august 12th, 2020 at 12:14 )

Pai da, bolnavul in faza terminala trebuie tinut conectat la aparate pana trec alegerile, nu care cumva sa-i creeze vreo neplacere tatucului Lae.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Teatrul Național din Timișoara deschide un nou capitol în istoria sa culturală printr-un dublu eveniment de excepție care marchează lansarea noii identități vizuale a instituției și premiera absolută a spectacolului „Edmond” de David Mamet. Evenimentul de gală va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Noua identitate grafică, realizată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.