Blesteme în sufrageria PSD: „Bunul Dumnezeu să deie osândă pentru tine și casa ta, spionule!”

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Avem de ales între două-trei concluzii de luat în seamă după ce lecturăm declarațiile lui Marcel Ciolacu, președintele PSD, la cina cea de taină avută cu Sorin Grindeanu, primvicepreședintele aceluiași partid, în sufrageria partidului. Suspectându-se, probabil, că ba unul, ba celălalt, ba amândoi ar fi ofițeri activi ai unor servicii secrete românești, să zicem SRI, Ciolacu s-ar fi pus cu colegul Grindeanu să jure pe icoane că nu sunt „spioni”.

 Presa a fost decentă, totuși, și nu a mai relatat chestiuni mai rafinate, dezvăluite ulterior de „agenți” aflați la fața locului, despre „urările” făcute unul altuia: „Bunul Dumnezeu să deie osândă pentru tine și casa ta, spionule!”, „Dă-i Dumnezeu că câinii fac o sărbătoare cu oasele tale, ofițerule!”, „Să ți să coacă, mânca-ți-aș…”, dar și altele.

Din acest moment apar mai multe concluzii, dar trei mi se par de căpătâi. Prima ar fi că pesediștii au un cult pentru făcutul politicii cu conotații inteligence în sufragerie, iar sufrageria musai să fie plină de icoane. Apoi, pe fondul problemei, ar mai fi două. Ori Marcel Ciolacu a aflat de la sociologul Mirel Palada, întâi făcătorul de sondaje de opinie, că PSD pierde alegători credincioși, și atunci au clocit ei o strategie să stabilizeze această vatră tradițională de votanți PSD, ori de vină ar fi o mare, mare prostie. Nu că ar amesteca credința ortodoxă cu politica mafiotă, ci că am asista la o năvălmășie de prostie în capul cuiva dispus să creadă că un spion al unui serviciu secret va capitula în fața jurământului pe icoană.

Hai să mergem, totuși, pe ideea că ar fi o strategie electorală, Deși pare că este un om mai simplu, fără un prea mare rafinament, Marcel Ciolacu nu poate fi chiar atât de prost precum pare din această poveste. Dar dacă, la absurd, nu este o strategie PSD, și chiar este atât de prost, atunci hai să vedem ce-o mai fi în capul acestor oameni. Dacă excludem anumite incompatibilități între statutul de ofițer SRI cu cel de șef de comisie SRI din Parlamentul României și nu numai, lucru lesne de înțeles, oare ce este atât de grav în ziua de azi, la 31 de ani de la revoluție, să funcționezi ca ofițer de informații al unui serviciu secret dintr-un stat democratic, membru UE și NATO?

Pesediștii au mai avut teroarea asta că ar fi iscodiți de SRI. Oameni buni, oameni proști și ce oameni mai sunteți în acest partid, Serviciul Român de Informații este un serviciu finanțat din bugetul statului în mod legal. Dacă voi credeți că este inutil, ba chiar că e și ilegal ori dușmănos, aveți majoritatea legislativă să îl desfințați și să vă bazați pe serviciile secrete prietene, de pildă FSB. Să tremuri însă de frica SRI, a serviciului tău de informații, într-o democrație membră a Uniunii Europene, te duce cu gândul că ai avea mari probleme.

Ori cu capul, ori cu legea. Au scos probele SRI din anchetele DNA, deși francezul ce-o contracandida pe Laura Codruța Koveși pentru conducerea parchetului european a spus clar că la ei în Franța sunt binevenite informațiile de la serviciul secret și se folosesc din greu de ele. De ce a făcut PSD atâtea pe logica evidentă antijustiție, ca dosarele împotriva lor la DNA să fie cât mai subțiri, ca magistrații să nu mai judece după cele mai importante probe și finalmente cei inculpați să fie eliberați? E, de ce? Nu toți au fost proști, numai că nu și-au calculat până la capăt pașii. De aia se tem de SRI? Să nu-i oprească să facă ce le trece prin cap în țara asta? Păi nu pentru asta sunt plătiți?

Cei doi care au jurat pe Biblie în sufrageria lui Ciolacu au studiat pe la academia SRI, iar pusul să juri pe icoane ori pe Biblia Sfântă că nu ești spion al țării tale a venit dintr-o tradiție ce-o știu sau o simt pe pielea lor. Poate că în aceste calități știute și neștiute de popor au făcut bine României în unele momente cheie, nu bag mâna în foc că nu o fi așa, dar cu siguranță că misiunea lor nu este să meargă până la capăt. Rămân totuși cu imaginea aia caraghioasă în minte. Cum doi politicieni susceptibili de a fi ofițeri ai unui serviciu secret românesc își elimină dubiile printr-un simplu ritual. Vai de ofițerii ăia, vai de serviciul ăla secret!

P.S. Dacă i-ar descoperi cineva pe liderii PSD că au fost în tinerețe ofițeri ai Securității lui Ceaușescu, n-ar fi nicio problemă. Cu calm, Ciolacu ar mărturisi lemnos că partidul trebuie să-i cuprindă pe toți: milițieni, securiști, torționari, zeloși activiști, kaghebiști, dar nu cumva să fie ofițeri SRI. Până aici! Asta nu!

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

arady a spus: (noiembrie 12th, 2020 at 09:31 )

Domnule Sasu, RESPECT !

articolele dumneavoastra sint (si) exercitii de gindire si luare aminte pentru cititor

maiestria „chirurgicala” face deliciul

iar faptul ca puneti „lanterna” pe detalii esentiale / graitoare intregeste oferita cititorului

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo

Etapa a V-a a Ligii Naționale de baschet programează pentru SCM Politehnica Timișoara un meci la București. Alb-violeții întâlnesc Dinamo, duminică, 1 noiembrie, de la ora 18:00. Echipa viola vine după două victorii, ambele în prelungiri, 105-102, cu CSM Galați (în deplasare) și 100-97, cu FC Argeș (acasă). „Aceste două succese ne dau puterea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.