Guvernul Cîţu vrea să renunţe la ipocrizia prefectului “apolitic”

Guvernul Romaniei

Guvernul Romaniei

Guvernul condus de Florin Cîţu pregăteşte o Ordonanţă de Urgenţă prin care prefecții și subprefecții sunt scoşi din categoria înalților funcționari publici și transformaţi în demnitari. Potrivit actului normativ, premierul va putea numi prefecţii şi subprefecţii din rândul membrilor de partid, fără să se mai recurgă la tot felul de subterfugii.

Potrivit actualei legislaţii, prefecţii şi subprefecţii sunt consideraţi apolitici, iar pentru a ajunge în astfel de poziţii trebuie să fi fost funcţionar public. O mare ipocrizie, fiindcă fiecare guvern şi-a numit în aceste funcţii oamenbi de partid, care şi-au luat “patalama” de funcţionar public prin diverse metode. Potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului Cîţu, prefecţii şi subprefecţii vor redeveni demnitari, aşa cum au fost mai demult.

Mai exact, premierul va putea numi prefecții din rândul membrilor de partid, fără ca aceștia să mai trebuiască să intre în rândul funcționarilor publici prin tot felul de aranjamente. O altă modificare prevede înființarea unui nou post, de secretar general al instituţiei prefectului, care este înalt funcționar public. De altfel, şi această funcţie a existat în trecut.

Ministrul  Dezvoltării, Cseke Attila, a fost primul care a vorbit despre acest proiect. “Noi propunem Guvernului ca statutul prefectului și subprefectului să fie modificat și față de situația actuală să devină cu statut cu demnitate publică. În Constituția României se specifică faptul că prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu. Această situație este o ipocrizie și care va trebui să ia sfârșit”, a spus Cseke Atilla.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

q a spus: (decembrie 31st, 2020 at 13:31 )

ipocrizia se va termina complet doar cand toti membrii tuturor partidelor sunt la groapa comuna.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”

Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei

Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Noua clădire a gării din Lugoj va avea o suprafață de 1096 de metri pătrați, cu parter, și etaj. Zona parterului va fi destinată călătorilor, cu săli de așteptare, casierii și spații comerciale. Vechia clădire a fost demolată pentru a face loc noii investiții care, în mod normal trebuia ridicată cu fonduri europene. Termenul limită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O asociere de două firme va realiza noua intersecție cu sens giratoriu de pe DN 6 km 495+000, pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei și DJ 680, în Lugoj. DRDP Timișoara a semnat contractul de execuție. Intersecția existentă este una de tip „în cruce”, iar separarea sensurilor de circulație se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noul sens giratoriu de pe Centura Lugoj, în intersecția cu strada Tapiei
Municipalitatea timișoreană a lansat în licitație pe SEAP, proiectul de finalizare a unei noi investiții în care a fost reziliat contractul de execuție cu un constructor care nu și l-a dus la bun sfârșit acordul. De această dată este vorba de o nouă creșă în Ciarda Roșie, lucrările fiind oprite când investiția ajunsese la o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara scoate la licitație lucrările ramase neexecutate la creșa nouă din Ciarda Roșie
Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
Angajații de la Formația de lucru Albina (SGA Timiș) ai Administrației Bazinale de apă Banat au început deja lucrul la acumulara Salcia. Prima etapă a proiectului de funcționare în condiții de siguranță a acumulării Salcia este decolmatarea lacului. Proiectul presupune decolmatarea cuvetei lacului pentru a asigura capacitatea de atenuare a viiturilor și înlocuirea echipamentelor hidromecanice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș
Cu perspectiva plauzibilă ca Dominic Fritz să nu mai poată candida la postul de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, un (extrem de) posibil candidat pentru un mandat începând din 2028, spune că nu simte că este pregătit pentru o asemenea demnitate. Totuși, el nu exclude o asemenea variantă și spune că urmează să se vadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
Noul stadion ”Dan Păltinușanu” se poate construi, dar încă un an fără bani de la bugetul central, ci de la cel al județului. Este ”lumina” primită de la Guvernul României, care și-a oferit acordul pentru ca lucrările să înceapă. În timp ce alte stadioane din țară merg bine înainte pe banii bugetului național, pentru ”Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aprobare de la Guvern. Construcția stadionului Dan Păltinișanu poate începe dar, deocamdată, pe banii județului
Accesul la expozițiile organizate de Muzeul Național al Banatului în cursul zilei de sâmbătă va fi gratuit. Oferta expozițională este generoasă, accesibilă fiecărui vizitator. Sâmbătă, 15 august, Muzeul Național al Banatului deschide porțile Bastionului între orele 10:00 și 18:00. Puteți vizita mai multe expoziții: „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă. 1800–1947”, „Spațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, la expoziţiile găzduite de Bastionul Maria Theresia intrarea este liberă
În această perioadă, Timișoara găzduiește, până pe 15 septembrie, o serie de evenimente muzicale și artistice desfășurate în biserici și spații culturale din oraș, toate grupate în noua ediție „Orgile Cetății”. Publicul este invitat la concerte și recitaluri de orgă, vioară, pian și alămuri, la întâlniri între muzică și arta picturii în nisip, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Are loc o nouă ediție a evenimentului ”Orgile Cetății”, cu concerte de orgă, muzică sacră, arta picturii în nisip și evenimente pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.