A murit sculptorul Aurel Gheorghe Ardeleanu

Cu tristețe, amărăciune și regret ne luăm rămas bun de la una dintre cele mai importante și longevive personalități din domeniul cultural și artistic al Timișoarei.

Aurel Gheorghe Ardeleanu s-a stins din viață la aproape 85 de ani, pe care i-ar fi împlinit luna viitoare. A lăsat în urmă o operă și un model de urmat pentru cei care i-au fost elevi, apropiați, prieteni.  Nu a fost doar sculptor sau prozator, Aurel Gheorghe Ardeleanu a fost un adevărat actor al vieții culturale bănățene, implicat în proiecte și acțiuni menite să promoveze și să încurajeze arta, creația, imaginația.

A realizat, în cadrul unui amplu proiect intitulat „Portretul, o lume”, zeci de busturi, monumente și statui ale unor personalități bănățene. Lucrările sale au fost expuse în spații publice nu doar în România, ci și în străinătate.

Destinul său a fost legat și de Școala de Artă din Timișoara, loc în care, ca dascăl de sculptură, a predat, a format și a încurajat viitori artiști plastici.

A susținut mișcarea plastică de amatori, numărându-se printre fondatorii  Asociației  Artiștilor Plastici „Romul Ladea”, ce își desfășoară activitatea în cadrul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara și cuprinde peste 130 de pictori și sculptori. Va dăinui prin creațiile sale, numeroase  busturi , ce se regăsesc  în  Aleea Personalităților din Parcul Central și din alte locații din Timișoara.

Să-i fie luminată veșnicia!

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie muncită după o revenire spectaculoasă și mai un pas până la locul 9

SCM Politehnica Timișoara a început cu dreptul seria cu CS Vâlcea 1924 ce conteză pentru turul cu numărul trei (clasarea pe locurile 9-10) al fazei playout din Liga Națională de Baschet Masculin. A fost un meci de luptă, cu un ritm bun și cu un final strâns în fața publicului timișorean. Și din nou cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie muncită după o revenire spectaculoasă și mai un pas până la locul 9
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Județul Caraș-Severin este unul dintre cele mai spectaculoase colțuri ale României. Cu 65% din suprafață acoperită de munți și cu lacuri care oglindesc cerul în toate anotimpurile, zona Gărâna–Văliug–Trei Ape a devenit una dintre destinațiile preferate ale turiștilor care caută natură autentică și liniște. Nu e surprinzător că, an de an, tot mai mulți vizitatori...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Angajaţii Horticultura continuă lucrările de reabilitare și întreținere în Parcul Rozelor, acolo unde intervențiile au fost realizate pe o mare parte din suprafață totală a parcului.  Tot în Pracuil Rozelor, cei de la Horticultura au plantat 2.600 de trandafiri din multiple specii, iar la baza lor a fost împrăștiat compost. În etapa următoare va începe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura continuă lucrările de reabilitare în Parcul Rozelor. Au fost plantați 2.600 de trandafiri
Ediție care a confirmat tradiția. Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a găzduit joi, 21 mai 2026, cea de-a V-a ediție a evenimentului de tradiție „Zilele Mecanicii – MEC DAYS”. Manifestarea a transformat sediul facultății de pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 1 într-o platformă dinamică de interacțiune, unde tehnologia de ultimă generație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tehnologia de ultimă oră, educația de top și oportunitățile de carieră au avut un punct comun: MEC DAYS 2026
Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, Parcul Copiilor se transformă într-un loc unde curiozitatea, joaca și grija pentru sănătate se întâlnesc într-un mod cu totul special. Administrația pentru Sănătate și Educație din cadrul Primăriei Timișoara continuă și în acest an demersul de a aduce mai aproape de copii noțiunile esențiale despre sănătate, prin cea de-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul „Supereroii Sănătății” revine, pe 1 iunie, în Parcul Copiilor, cu activități dedicate celor mici
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) găzduiește, între 21 și 25 mai, tabăra Lotului Național de Inteligență Artificială, un program intensiv dedicat selecției și pregătirii celor mai buni elevi din țară în domeniul AI. Lotul reunește treizeci dintre cei mai performanți elevi din România, iar în urma probelor și workshopurilor organizate la Timișoara vor fi selectați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Treizeci de elevi din România se pregătesc în domeniul tehnologiilor AI la Universitatea de Vest Timișoara
Județul Caraș-Severin este unul dintre cele mai spectaculoase colțuri ale României. Cu 65% din suprafață acoperită de munți și cu lacuri care oglindesc cerul în toate anotimpurile, zona Gărâna–Văliug–Trei Ape a devenit una dintre destinațiile preferate ale turiștilor care caută natură autentică și liniște. Nu e surprinzător că, an de an, tot mai mulți vizitatori...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape
Nu trec decât câteva minute de la luarea de poziție a lui Alfred Simonis pe tema amenzii date de Garda de Mediu pentru bolovanii Primăriei și a venit prima reacție a conducerii municipalității. Viceprimarul Ruben Lațcău spune simplu: “Spațiul verde trebuie protejat”, prezentând mai multe imagini în care pe spațiul verde din jurul Castelului Huniade,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău ii răspunde instant lui Simonis. Îl acuză de distrugerea spațiului verde al orașului/Foto
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) va implementa un sistem inteligent de monitorizare video de ultimă generație. Acesta presupune dotarea mijloacelor de transport în comun cu 90 de camere video cu dublă lentilă (bifocale), echipate cu tehnologie bazată pe inteligență artificială (IA). Noul sistem va asigura monitorizarea simultană a exteriorului și interiorului vehiculelor, inclusive a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călătorii din mijloacele de transport în comun vor fi supravegheați cu 90 de camere, conduse de AI
Alfred Simonis, șeful PSD Timiș și al Consiliului Județean Timiș, reacționează la acuzațiile lansate joi de către primarul Dominic Fritz, de execuție politică la comandă, după un control al Gărzii de Mediu. Iar răspunsul nu este deloc unul cu mănuși, așa cum Simonis ne obișnuise în ultima perioadă în relația cu primarul, pe care îl...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După momentul “Garda de Mediu”, Simonis acuză conducerea Primăriei de victimizare
Cu toții în jurul mesei. De ping-pong! Având în vedere succesul de care s-a bucurat inițiativa de a pune la dispoziția studenților veniți la Biblioteca UPT o masă de tenis pentru relaxare în pauzele de învățare, în urmă cu doi ani a fost organizată prima ediție a Poli Ping Pong Challenge. Competiția s-a bucurat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții s-au relaxat la Poli Ping Pong Challenge, concurs a ajuns la cea de-a III-a ediție, la Biblioteca UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.