Geamuri distruse în Piața Unirii, migranți predați la IPJ și suspect de furt de catalizatori prins de polițiștii locali/FOTO

Polițiștii locali timișoreni au avut ieri o zi de foc după ce, în timpul patrulărilor, au constatat mai multe fapte de natură penală care s-au petrecut pe raza orașului.

Astfel, în jurul orei 17, s-au deplasat în Piața Unirii, unde au fost sesizați că două persoane au distrus mai multe geamuri de la imobilul cu nr. 8, pe partea cu str. Regimentul 5 Vânători, la sediul SDM. La fața locului, polițiștii locali i-au depistat cu promptitudine pe cei care au distrus locația, fiind vorba despre T.M.D., de 31 de ani, și I.C..M., de 35 de ani, ambii din Timișoara. Unul dintre aceștia a declarat că „e o chestie recurentă și o să sparg geamul de 60 de ori”, iar celălalt a declarat că „l-am însoțit pe prietenul meu de plăcere”. Mai puțin cu plăcere l-a însoțit și la Secția 1, unde cei doi au fost predați de polițiștii locali, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 21, polițiștii locali au depistat două grupuri de migranți de naționalitate afgană, unul de 10 persoane, identificat pe Splaiul Nicolae Titulescu, și altul format din alte 19 persoane, provenind din aceeași țară, pe bd. General Dragalina. Toti se aflau în apropiere de zona Gării de Nord, unde de altfel a avut loc o încăierare cu câteva ore înainte, soldată cu moartea unuia dintre ei și cu rănirea altuia. Cei 29 de afgani au fost predați către Inspectoratul Județean de Poliție Timiș, în vederea efectuării de cercetări.

În jurul orei 2 noaptea, o altă situație a atras atenția polițiștilor locali. Aflați în patrulare pe strada Silistra, aceștia au observat doi bărbați având asupra lor bagaje suspecte și care, la apariția patrulei, au fugit. Polițiștii locali i-au urmărit și au reținut una din persoane, identificată ca fiind K.R., de 18 ani, din Sânpetru Mare. În urma controlului bagajului, s-a descoperit un telefon mobil, un cric auto și un clește tăietor cu lanț, pentru țevile de eșapament.

Extinzându-se verificările, s-a stabilit că suspectul acționa, de regulă, împreună cu încă un individ și cu sora sa vitregă, care de altfel l-a și sunat de câteva ori, întrebându-l dacă a reușit să scape de poliția locală. În aceeași zonă, cei în cauză au fost și ei depistați. Ținând cont de faptul că în ultima lună, la Poliția Națională au fost raportate peste 16 fapte de furt de catalizatori de la autovehiculele parcate pe străzile orașului și având în vedere că persoana depistată avea asupra sa uneltele care pot fi folosite la astfel de fapte, polițiștii locali i-au predat lucrătorilor de la Secția 5 Poliție pe cei depistați, împreună cu bunurile aflate supra lor, în vederea continuării cercetărilor pentru săvârșirea unor astfel de fapte.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”

Senatorul USR Sorin Şipoş a reacţionat dur după ce s-a aflat inopinat că Aeroportul Timișoara va fi închis timp de trei săptămâni, pentru a se face lucrări la pistă. Şipoş spune că ROMATSA a trimis mai multe avertizări privind pista, dar “omul lui Grindeanu”, Lucian Taropa, pus în funcţia de director al aeroportului, nu le-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara și CSC Dumbrăvița și-au aflat adversarii din timpul sezonului regular

Astăzi, la sediul FRF, a avut loc tragerea la sorți a programului de disputare a sezonului regular al Ligii 2. Sezonul 2026-27 va începe în data de 1 august. Poli a primit numărul 9 iar conform Tabelei Berger pentru 22 de echipe va începe campionatul acasă contra celor de la Chindia Târgoviște. Gruparea viola va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara și CSC Dumbrăvița și-au aflat adversarii din timpul sezonului regular
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comuna Ghiroda va găzdui vineri, 24 iulie, finala Festivalului Național Concurs „Din Comoara Satului” 2026, manifestare dedicată promovării și susținerii tinerelor talente din muzica populară românească. Vineri, 24 iulie, pe scena de vară a Casei de Cultură din Ghiroda vor urca tinerii finaliști ai ediției cu numărul XVIII al Festivalului Național Concurs „Din Comoara Satului”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finala Festivalului Național Concurs ”Din Comoara Satului” se va desfăşura la Ghiroda
Un bărbat de 62 de ani a decedat, în această seară, după ce autotrenul pe care îl conducea între Timișoara şi Lugoj a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un șanț. Nu se cunosc încă motivele care au condus la această tragedie. În această seară, în jurul orei 18:00, polițiștii au fost sesizați cu privire...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un bărbat a decedat, după ce autotrenul pe care îl conducea a intrat într-un șanț de pe drumul Timişoara – Lugoj
Rezultatele preliminare ale admiterii din această vară organizate de Universitatea de Vest Timișoara indică un interes ridicat pentru programele de studii de licență și masterat, precum și o competiție semnificativă pentru locurile finanțate de la bugetul de stat. La nivelul programelor de licență, UVT a atras peste 6.100 de candidați, o creștere cu 16% a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La admiterea din acest an, la UVT au fost cu 16% mai mulți candidați, față de anul trecut
Locuitorii din zona Nădrag vor beneficia de utilizarea unui generator electric de mare putere, după ce o linie de înaltă tensiune care alimenta acea parte a Timișului a fost afectată. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș, convocat astăzi de Instituția Prefectului, a aprobat alocarea unui generator electric de 450 kVA din dotarea Inspectoratului pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Nădrag va fi instalat provizoriu un generator electric de mare putere
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, spune că nici măcar la o lună de când a cerut oficial, în scris, Primăriei Timișoara, un teren pentru construcția unei noi parcări în zona Spitalului Județean, nu a primit un răspuns oficial pe această temă. Altul decât cel care a creat un nou duel furtunos între cele două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis acuză primăria că întârzie proiectul unei parcări în zona Spitalului Județean. UPDATE: Răspunsul Primăriei
Primăria Timișoara a semnat contractul de lucrări pentru ridicarea unei noi hale de mentenanță a tramvaielor, la depoul Dâmbovița al Societății de Transport Public Timișoara. Proiectul a fost demarat încă în anul 2022 și a fost nevoie de o reluare a licitației, pentru că alocarea financiară inițială nu a atras pe nimeni la prima licitație...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de ridicare a unei noi hale de reparație a tramvaielor, la depoul Dâmbovița, pot începe după patru ani de la demararea proiectului
Senatorul USR Sorin Şipoş a reacţionat dur după ce s-a aflat inopinat că Aeroportul Timișoara va fi închis timp de trei săptămâni, pentru a se face lucrări la pistă. Şipoş spune că ROMATSA a trimis mai multe avertizări privind pista, dar “omul lui Grindeanu”, Lucian Taropa, pus în funcţia de director al aeroportului, nu le-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş, atac dur la managerul Aeroportului Timișoara: “Haosul și incertitudinea create de omul lui Grindeanu i-ar fi lăsat pe oameni cu ochii în soare”
Începând de vineri, la Muzeul Satului Bănățean Timișoara va putea fi vizitată o nouă casă tradițională din zonă. Casa de la Dragșina va fi un nou obiectiv care completează patrimoniul muzeului și îmbogățește reprezentarea arhitecturii tradiționale din Banat. Casa, donată muzeului în anul 2022 de familia Vatriș, provine din localitatea Dragșina, comuna Chevereșu Mare, județul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Satului Bănățean Timișoara se inaugurează o nouă casă tradițională/FOTO
Primăria Timișoara dorește amenajarea unei noi piste de biciclete care să lege orașul de la podul Andrei Șaguna cu Ghiroda. În acest scop au fost începute primele etape, deocamdată, una birocratică, anume a fost lansată licitația pentru proiectare. Suma oferită, 248.000 de lei. Proiectul ar urma să faciliteze deplasarea locuitorilor din Timișoara până în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută proiectant pentru realizarea unei piste de biciclete de la podul Șaguna la Ghiroda, pe malul Begăi
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.