Luni, 31 mai, între orele 8 și 16, în localitățile Balinț, Târgoviște, Bodo și Fădimac se va efectua spălarea și dezinfectarea rezervorului și a rețelei de distribuție. Pe durata lucrărilor se va sista furnizarea apei.
Miercuri, 2 iunie, și joi, 3 iunie, între orele 9-14, în localitatea Cenad se va efectua spălarea rețelei de distribuție. Pe durata lucrărilor presiunea apei va fi scăzută.
Spălarea conductelor din rețeaua de distribuție urmărește să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și este o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de apă.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, Aquatim le recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă și să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pentru perioada anunțată.
Comentarii prin facebook