Liberalii timişeni, în prag de alegeri. Preşedinţia PNL Timiş, antamată de Alin Nica. Dispute aprinse la PNL Timişoara

alin nica pnl timis

alin nica pnl timis

Dacă Alin Nica nu va avea nici cea mai mică problemă în a fi ales preşedinte al PNL Timiş, la organizaţia Timişoara lucrurile sunt mult mai complicate. Până la această oră sunt vehiculate cel puţin trei nume pentru a prelua conducerea organizaţiei municipale: Raul Ambruş, Cosmin Tabără şi Marilen Pirtea..

În această săptămână a fost aprobat calendarul alegerilor din PNL, care vor culmina cu Congresul organizat pe 25 septembrie. Cum alegerile pornesc de jos, de la „firul ierbii”, în perioada 1 iunie – 15 iulie vor avea loc alegeri la nivel local, iar între 1 iulie şi 10 august se vor organiza conferinţele judeţene de alegeri.

În PNL Timiş, cel puţin în privinţa preşedintelui, lucrurile sunt clare. În cvasiunanimitate, conducerea filialei este de acord că e nevoie de continuitate. Aceasta înseamnă că actualul preşedinte interimar, Alin Nica, va deveni şi preşedinte ales, foarte probabil fără să aibă vreun contracandidat. De altfel, Nica este singurul care şi-a anunţat intenţia de-a candida la şefia organizaţiei judeţene.

Lucrurile stau însă cu totul altfel la organizaţia PNL Timişoara. Aceasta este condusă cu titlu de interimat tot de Alin Nica, după ce fostul preşedinte Dan Diaconu a demisionat după alegerile locale. Până la această oră sunt în discuţie cel puţin trei candidaturi pentru preşedinţia organizaţiei municipale.

Primul care şi-a anunţat intenţia în interiorul partidului este tânărul consilier municipal Raul Ambruş, preşedintele TNL Timişoara. În discuţii a intrat şi viceprimarul Cosmin Tabără, susţinut în special de secretarul general al PNL Timiş, Dănuţ Groza. Nu în ultimul rând, ar putea intra în cursă şi deputatul Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest. Acesta din urmă vrea însă să vadă iniţial ce se doreşte din această organizaţie.

„Eu nu vreau să lupt împotriva cuiva, ci pentru ceva. Vreau să văd dacă se doreşte o nouă viziune pentru această organizaţie. Dacă se doreşte atragerea mediului universitar, a mediului de afaceri, dacă se doreşte o schimare de paradigmă, o să candidez”, a declarat Pirtea pentru deBanat.

Neglijată oarecum în trecut, organizaţia PNL Timişoara a fost un fel de anexă a filialei judeţene. În mod normal însă, preşedintele acestei organizaţii ar putea fi şi viitorul candidat al partidului la scaunul de primar al Timişoarei. Şi asta în condiţiile în care preşedintele organizaţiei judeţene, Alin Nica, este preşedinte al CJ Timiş şi, în mod cert, nu-şi va dori o candidatură la Primăria Timişoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Anonim a spus: (mai 29th, 2021 at 13:47 )

Obi one Kenobi nu candideaza ? Sau i se trage de la alcooltestul recent ? Qui prodest…

Andrei a spus: (iunie 1st, 2021 at 00:25 )

Asa o sa ajunga si Pnl-ul, gleznutze goale- Raul Ambrus!:))))) Viitorul suna bine dar nu pentru pnl!

asfrs a spus: (iunie 25th, 2021 at 08:50 )

In mai puțin de patru ani PDL Timiș a înghițit PNL.
Groza de la Sanicolau și Roman de la Deta trag toate sforile.
La inceput l-au băgat în fața pe Nica, au tulburat apele, au scăpat de liberalii autentici, iar acum îl propun președinte pe Pirtea, protejatul lui Vasile Blaga sau pe Cosmin Tabără, urmașul pedelistului Monsanto Tabără.
La următoarele alegeri pe liste in Timiș nu va mai figura niciun liberal autentic. Vor fi doar urmașii lui Boc Videanu, Blaga, Băsescu, Falcă, Hava care s-au retras ca”liberali” in parlamentul Europei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo

Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.