Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat șase migranți din Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar.
Vineri, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, județul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto și materiale textile pe ruta Turcia-Germania.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, șase cetățeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani, solicitanți de azil în România.
În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentarii prin facebook