A doua ediţie a „MP Sport Skills Development Camp” a ajuns la final. După ce şi-au dovedit măiestria în probele de aruncări şi „poligon”, în cea din urmă fiind testate mai toate abilităţile necesare unui jucător de baschet, copiii au fost premiaţi pentru activitatea desfăşurată în această săptămână.
Alături de antrenorii prezenţi la campul organizat de clubul MP Sport în colaborare cu SCM Timişoara și Cosmin Tabără (viceprimar al Timişoarei), Sorin Şipoş (preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului SCM Timişoara) şi Alex Ilie (reprezentant al sponsorului Casa Rusu) le-au oferit medalii, cupe şi premii celor mici.
Au fost şase zile de muncă intensă, de individualizare, cu antrenamente ce îi vor ajuta pe juniorii timişoreni să progreseze în jocul de baschet.
Antrenorii care i-au îndrumat pe copii la acest camp au fost Radenko Toroman, Alexandru Miron, Aref Kaed-Bey, Petru Czmor, Diana Lupu, Paul Miron şi Sergiu Paşca.
Comentarii prin facebook