De la începutul anului, Poliţia Locală din comuna Goroda a tăiat amenzi de 44.000 de lei locuitorilor care au aruncat gunoiul pe domeniul public. Poliţiştii locali au fost ajutaţi în demersul lor şi de locuitorii cu spirit civic.
Nu mai puţin de 44.000 de lei au scos din buzunare, de la începutul anului până în prezent, cetățenii certați cu bunul simț, care au considerat Ghiroda ca fiind groapa lor de gunoi, transmit reprezentanţii primăriei din comuna periurbană. Primăria Ghiroad şi-a propus ca, având şi sprijinul locuitorilor, să facă uitat acest fenomen.
“Atât poliția locală cât și locuitorii cu spirit civic care ne-au sesizat, fac eforturi în continuare pentru a menține comuna curată. Cu cât suntem mai mulți cei care condamnăm astfel de comportament cu atât mai repede și mai bine vom reuși să eradicăm acest fenomen în comunitatea noastră. Vă mulțumim pentru implicare!”, a transmis Primăria Ghiroda.
Comentarii prin facebook