La Triplex Confinium, sârbii și maghiarii au deja punct de frontieră. Dinspre România, deocamdată… se face lobby

Triplex Confinium

Triplex Confinium

Pentru deschiderea unui punct de frontieră între România, Serbia și Ungaria, la Triplex Confinium, se face deja lobby de către administrația județeană, dar decizia este a guvernului, spune vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș. Bineînțeles, vecinii noștri ne-au luat-o deja înainte și între Serbia și Ungaria există deja un punct de trecere, care funcționează zilnic între orele 7.00 și 19.00.

În luna octombrie a anului trecut, între Ungaria și Serbia se deschidea punctul de frontieră cu numărul 9, între localitățile Rabe și Kubekhaza. Ce importanță are această informație pentru România și Timiș? E foarte simplu, vama e situată la Triplex Confinium, locul din Timiș, la Beba Veche, unde granițele celor trei țări se unesc, cele două localități amintite fiind situate chiar la graniță.

A fost o investiție de 5,5 milioane de euro, prin intermediul unui proiect de colaborare transfrontalieră, în cadrul căruia Uniunea Europeană a dat fonduri nerambursabile de 4,6 milioane de euro. Pe lângă punctul de frontieră s-au construit 3,5 kilometri de drum între cele două localități

În timp ce vecinii noștri fac treabă, România discută, face lobby și imaginează piste de biciclete. La guvern se tot trimit semnale, toată lumea vorbește, dar se pare că acolo sus nimeni nu ne bagă în seamă, probabil e prea departe locul de capitală.

De curând, Cristian Moș a fost în vizită de curtoazie la Kubekhaza, unde a discutat cu primarul de acolo despre acest punct de frontieră spre Ungaria. Iar partea maghiară i-a prezentat chiar și forma grafică a ceea ce ar putea fi punctul de trecere a frontierei spre România.

”Din punctul meu de vedere este un punct strategic pentru județ, pentru că este singurul loc din România unde am putea avea legătura între toate cele trei țări: Serbia Ungaria și România. Să avem o vamă între cele trei țări. În momentul de față este una temporară, între Serbia și Ungaria, dar nu avem între România și cele două țări. Am văzut grafica unui proiect pe care primarul din Ungaria mi l-a arătat, încercăm să facem lobby, am vorbit cu vicepremierul Dan Barna să facem lobby, să putem să deschidem acel punct de trecere și să se facă o investiție acolo, pentru județul Timiș va fi un câștig”, a spus Cristian Moș, în cadrul unei emisiuni a unui post TV local.

Pârghiile administrației din Timiș sunt limitate

”Într-un final totul depinde de guvern nu de administrația județeană”, spune Moș.

Beneficii pentru deschiderea punctului de frontieră sunt multiple. Moș vorbește despre creșterea micului trafic și a turismului… cu biciclete.

”Este un punct unde inclusiv traficul mic între localități va aduce un aport economic în întreaga zonă. Poate fi un câștig turistic, este una să mergi cu bicicleta să mergi să mănânci un gulaș în Ungaria, să ai o pistă de biciclete care trece pe acolo. În Ungaria știu că se construiește o pistă de biciclete dinspre Seged înspre acolo, știu că au un plan să facă piste de biciclete între Ungaria și Serbia, cumva noi ar trebui să ne aliniem. Direcția mea și a celor de acolo din administrația locală este să vedem cum putem să facem ca în strategia județului să includem inclusiv o conexiune acolo”, spune Moș.

El este realist, ca de obicei, și evită să dea termene, mai ales că decizia e acolo… sus.

”Nu pot să pun termene în momentul în care nu ține de mine. Eu pot să spun că am început deja și inclusiv domnul președinte al consiliului județean au început să facă lobby în această direcție, dar nu ține de noi”, a mai subliniat vicepreședintele CJ Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Nici O'Lae a spus: (august 15th, 2021 at 11:33 )

Ce treabă să aibă … de la București cu vama? Acolo sunt alte priorități: alcoolemii, gagici tunate, alegeri interne…
Cand s-a tras granița, am rămas pe partea oropsită!

cetățean a spus: (august 15th, 2021 at 12:39 )

Pentru expertiză și viteză de execuție, consultați-l pe Coifan. El a deschis vama de la Cenad, Moș este un amator!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere
Operatorul serviciului de salubritate din Timișoara a trimis în cursul dimineții de duminică o informare către clienții săi care folosesc serviciul Contul-meu, prin care anunță că în urmă cu câteva zile o persoană neidentificată a accesat în mod neautorizat baza de date a aplicației. Societatea spune că furnizarea serviciilor sau relația cu clienții nu sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme pentru utilizatorii aplicației Contul-meu al societății de salubritate din Timișoara. Baza de date ar fi fost accesată ilegal
În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.