Timeless 4ALL, festival în premieră la Timișoara. Vezi programul!

În perioada 3-5 septembrie, la Timișoara se va organiza cel mai mare festival dedicat întregii familii, Timeless 4ALL.

„Există nenumărate festivaluri cu tematici diverse, dar noi ne-am dorit altceva. Timeless 4 ALL este un festival pentru întreaga familie. Acesta aduce un concept unic în România și în zona balcanică. Vrem să creăm o mișcare nouă în domeniul distracției, pe care să o transformăm în brand și care să pună Timișoara pe harta turistică a festivalurilor. Dar înainte de toate, ne dorim să readucem zâmbetul larg pe chipul copiilor, să redăm entuziasmul tinerilor și să reconectăm întreaga familie trăind momente memorabile la Timeless 4 ALL”, a precizat Călin Ionescu, director artistic al festivalului.

Timp de trei zile, în perioada 3-5 septembrie, Aerodromul Cioca din Timișoara se va transforma într-un uriaș parc de distracții cu 12 tobogane gonflabile, două trenulețe, două carusele, o pistă de mașinuțe tamponabile, trambuline elastice, piscină cu baloane pe apă și alte surprize.

„Există acum o generație interesată în mod deosebit de lumea dinozaurilor. În România s-au deschis câteva atracții pentru genul acesta de fani. Pentru ei, la Timeless Festival aducem dinozaurii acasă, în Timișoara. Să ai un selfie cu dinozauri e la mare căutare acum. Noi facem bucuria asta publicului nostru!”, a spus Minodora Stancu, project manager.

„Toți ne aducem aminte cum în excursiile de altădată care se organizau în familie ca formă de distracție, cel mai așteptat moment era picnicul ce se lăsa la final cu jocuri, glume și hohote de râs conectând întreaga familie cu bună dispoziție și armonie. Ne-am propus să facem cel mai mare picnic de familie din România. Pentru asta cei care ne trec pragul nu trebuie să își uite păturica, tacâmurile, iar mâncarea e la noi, în cea mai tare locație din oraș Timeless Festival, la Aerodromul Cioca din Timișoara. Tot ce trebuie să faceți e să veniți în număr cât mai mare nu doar ca să spargem cifre record, ci să facem dovada că Timișoara e o familie imensă”, a precizat Minodora Stancu, project manager al manifestării.

Festivalul Timeless 4ALL va pune la dispoziția publicului pentru relaxare o zonă de lounge, un Food Court unde se vor putea degusta preparate culinare delicioase, înghețată și răcoritoare dar și alte surprize.

„Pandemia a furat din gustul vieții tinerilor de astăzi și i-a ținut de multe ori departe de a-și trăi vârsta. De aceea, Timeless Festival vrea să le redea entuziasmul prin vibrația unui festival adevărat în care întâlnirea cu scena și artiștii favoriți nu mai reprezintă o restricție. Numele artiștilor care fac line-up-ul primei ediții a Festivalului Timeless 4ALL este ales pe măsura preferințelor publicului căruia ne adresăm. Sunt în vogă, sunt idolii noii generații de consumatori de concerte și spectacole, sunt în topul vizualizărilor online”, a declarat Mario Nay, organizator Timeless Festival.

Concerte și spectacole:

3 septembrie:

DJ IST

DJ ANGELO ES

DJ ALLY KZAN

HAARAW

4 septembrie:

Gașca Zurli

Teatrul Merlin

Dorian Popa

Andra Gogan

Mario Fresh

5 septembrie:

Magicianul Lorenzo Cristian

Teatrul Merlin

Celia

Bibi și Antonio Pican

„Timeless 4ALL este un festival care nu are restricții de vârstă, mai ales că vrem să celebrăm bucuria în familie, armonia și buna dispoziție. Nu va fi vreme să te plictisești. Atelierele, workshop-urile, prezentările și demonstrațiile pe care le-am pregătit dau posibilitatea ca fiecare dintre cei prezenți să se regăsească și să petreacă timp de calitate alături de familie. Suntem siguri că orice pasiune ar avea copilul vostru, o veți găsi la festivalul nostru!”, a transmis Marius Costiuc, organizator Timeless Festival.

În cele trei zile de Timeless Festival vor fi activități și distracții pe alese: Dino Park, cursa de obstacole, trambuline, castele gonflabile, animatori de circ, teatru de păpuși, show de magie. De asemenea, vizitatorii vor avea parte de stații VR, stații de gaming, perete de cățărat, kart-uri electrice, fotbal gonflabil, Planetarium și o variantă proprie a competiției IronMan numită IronKid.

Cei interesați vor putea participa la atelier de magie, atelier sensorial de slime, atelier de modelaj porțelan rece și plastelină, atelier de păpuși, atelier de kirigami, atelier de picturi pe față, atelier de arte marțiale, atelier de dansuri și atelier de aranjamente florale.

Pentru bilete și abonamente intrați pe: https://www.iabilet.ro/bilete-timeless-4all-festival-66061/

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei

Peste zece milioane de lei din bugetul județului Timiș vor fi utilizați pentru ridicarea a două noi școli în două comune. Prima este Liceul Teoretic din Peciu Nou, iar a doua e Școala Verde din Sânandrei. Semnarea acordurilor vine după parafarea unuia similar, cu Dumbrăvița, pentru amenajarea unei noi școli primare. ”Am semnat ieri încă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş

Va avea PNL un candidat comun cu USR la Primăria Timişoara? Există negocieri în acest sens? Ar putea avea PNL Timiş propriul candidat? Ce relaţie are PNL Timiş cu PSD şi Alfred Simonis? Există dispute pentru putere în PNL Timiş? Care este poziţionarea PNL Timiş, într-o perioadă destul de complicată politic? Cum răspunde preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă

Seria partidelor dificile din startul de campionat continuă pentru handbaliștii violeți. SCM Politehnica Timișoara joacă pe terenul echipei CSM București, în etapa a treia a Ligii Naționale. Partida va avea loc vineri, 24 septembrie, de la ora 20:00 și va fi televizată de TVR Sport. Deși e abia runda a treia a noului sezon, cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Seria partidelor dificile din startul de campionat continuă pentru handbaliștii violeți. SCM Politehnica Timișoara joacă pe terenul echipei CSM București, în etapa a treia a Ligii Naționale. Partida va avea loc vineri, 24 septembrie, de la ora 20:00 și va fi televizată de TVR Sport. Deși e abia runda a treia a noului sezon, cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă
Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România
Peste zece milioane de lei din bugetul județului Timiș vor fi utilizați pentru ridicarea a două noi școli în două comune. Prima este Liceul Teoretic din Peciu Nou, iar a doua e Școala Verde din Sânandrei. Semnarea acordurilor vine după parafarea unuia similar, cu Dumbrăvița, pentru amenajarea unei noi școli primare. ”Am semnat ieri încă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei
În ciuda riscurilor la care se expun, consumatorii de gaze naturale din Timiș continuă să se branșeze ilegal la rețeaua de alimentare. Doar în aceste luni din 2026 au fost constatate șapte asemenea cazuri de branșare la rețeaua deținută de Delgaz Grid. Peste 1.000 de cazuri de intervenții ilegale la instalațiile de energie, care au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Branșări ilegale la rețeaua de gaze naturale în Timiș. În 2026 au fost constatate șapte cazuri
Una dintre cele mai importante investiții comerciale din zona Timișoara urmează să fie realizată la Dumbrăvița. Pe terenul achiziționat de cei de la Dedeman lângă Ikea, vor fi ridicate, în tei etape, un magazin de bricolaj, galerie comercială și o zonă de servicii comerț și alimentație publică. Proiectul a fost prezentat Comisiei de Urbanism a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost prezentate detaliile investiției realizate de Dedeman la Dumbrăvița. Dezvoltarea, în trei etape
Cum va arăta tehnologia de mâine? Ce se întâmplă cu un model de inteligență artificială după ce este construit? Ce competențe vor fi căutate pe piața muncii într-o economie în care AI devine tot mai prezent? Timișorenii interesați de aceste întrebări sunt invitați vineri, 25 septembrie 2026, la Universitatea Politehnica Timișoara, la o întâlnire cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT îi invită pe timișoreni la o întâlnire despre tehnologiile care schimbă lumea de mâine
La doar şase zile distanţă de părăsirea scaunul de primar al Timişoarei, Dominic Fritz rememorează luptele date cu cei cu cei care construiseră ilegal pe malul Begăi. El menţionează că au fost recuperate pentru municipalitate peste cinci hectare de terenuri în această zonă centrală a Timişoarei. Dominic Fritz spune că, ani de zile, nimeni nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şase zile rămase în funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz despre recuperarea terenurilor de pe malul Begăi
Va avea PNL un candidat comun cu USR la Primăria Timişoara? Există negocieri în acest sens? Ar putea avea PNL Timiş propriul candidat? Ce relaţie are PNL Timiş cu PSD şi Alfred Simonis? Există dispute pentru putere în PNL Timiş? Care este poziţionarea PNL Timiş, într-o perioadă destul de complicată politic? Cum răspunde preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş
Universitatea Politehnica Timișoara deschide vineri, 25 septembrie, un nou an universitar, într-un moment care marchează, pentru mii de studenți, începutul unei noi etape. Pentru cei aflați la început de drum, sunt primele zile în care descoperă campusul, își cunosc colegii și profesorii și încep să se familiarizeze cu lumea universitară. Pentru cei care revin la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunitatea Politehnicii se reunește din nou. Un nou an universitar începe la UPT
Consiliul Județean Timiș, prin Visit Timiș, sprijină organizarea unei noi ediții a evenimentului „Picnic în pustă”, care va avea loc duminică, 27 septembrie 2026, între orele 11:00 și 19:00, în livada de la Casa Vânătorilor din Otelec. Evenimentul propune o incursiune în gastronomia locală, tradițiile comunităților din zonă și farmecul peisajului rural din sud-vestul județului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dulceață pe pâine la Otelec. Picnic în pustă, duminică, 27 septembrie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.