Interzicerea utilizării obiectelor de unică folosință din plastic la acțiunile Primăriei Timișoara a picat cu brio

Viziunea ”eco” a unei consiliere USR PLUS, de interzicere a veselei de unică folosință din plastic la acțiunile primăriei, a dus la un dialog între consilieri într-un limbaj de mahala în ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara. Una dintre alesele timișorenilor a spus în ședință că în cadrul plenurilor consilierii ”își dau la gioale”!

Dacă nu a reușit să-și impună viziunea în ceea ce privește hrănirea migranților în altă veselă decât cea de unică folosință, Aida Szilagyi nu se lasă și vrea să impună această idee ecologistă la toate acțiunile municipalității. Dacă în ceea ce privește migranții legislația este clară și impune asemenea veselă de unică folosință, poate la Timișoara merge. Ei bine, cel puțin deocamdată nu, proiectul a picat cu brio, chiar dacă președintele de ședință a crezut inițial că a trecut, având destule voturi.

Din păcate, acest proiect a dus la un dialog care se putea purta pe vremuri la celebrul Calul Bălan, nicidecum în cadrul unui plen de consiliu local.

Inițiatoarea proiectului, Aida Szilagyi de la USR PLUS a ținut să precizeze că municipalitatea a plătit până acum 135.000 de lei numai pentru ambalajele din polistiren folosite la hrana migranților.

Oportunitatea unei asemenea inițiative a fost reliefată extrem de bine de consilierul liberal Dan Diaconu, care a spus că aleșii poporului pot părea ridicoli dacă promovează interzicerea tacâmurilor din plastic, dar consilierii locali beau în timpul ședințelor de plen apă din sticle PET din plastic.

”Plastic” a fost și reprezentantul PSD, Radu Țoancă, doar că el a apelat la istorie pentru a arăta caracterul momentan de tichie de mărgăritar al unei asemenea inițiative.

”Îmi amintește de celebrul răspuns pe care Maria Antoaneta, regina Franței, înainte de a fi ghiliotinată,atunci când s-a spus că parizienii nu au pâine să mănânce, să mănânce cozonac”, a spus Țoancă.

Consilierul liberal Simion Moșiu a spus că nu există bani alocați în buget pentru alt tip de veselă, că nu se poate ajunge deodată la tacâmuri sau farfurii din porțelan.r fi interesant un ”Târgul de Crăciun”, în care clienții servesc diferite produse și ulterior gazdele spală farfuriile în spatele cortului. Moșiu a fost de părere că ar fi bine să se dea un termen de grație, de șase luni, pentru ca primăria să poată cumpăra pentru evenimentele proprii, veselă care să nu fie de plastic.

Dialogul piperat a continuat între diferiți consilieri locali, pentru a atinge apogeul în momentul intervenției suspendatei (teoretic) din USR PLUS, Ana Munteanu, care a ajuns să spună că aleșii locali ”își dau la gioale”

„Sunt tristă că Brașov, Sibiu și Constanța au o asemenea hotărâre de consiliu local și noi riscăm să nu avem deoarece colegii noștri, acum, în loc să vină cu amendamente, și să ne spună: uite, aici ar trebui sancțiunea X sau noi ne-am gândit la asta, adică să lucreze cu noi, pur și simplu ne închid gura și ne spun: nu e bine. Sperăm să putem să lucrăm și să avem și noi ca Brașov, Sibiu și Constanța o astfel de hotărâre de consiliu local, nu să venim acum, aici, în plen, și să ne dăm la gioale”, a spus consiliera locală Ana Munteanu.

Și mai distractiv a fost când la numărarea voturilor pentru acest proiect președintele de ședință, USR-istul Răzvan Negrișanu, a tras repede concluzia că au fost destule voturi pentru ca proiectul să treacă, fiind necesară doar majoritate simplă, pentru ca la insistențele consilierilor acesta să constate că viziunea ecologistă a colegei sale de partid nu a întrunit nici acel număr de voturi minim, picând cu brio.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo

Etapa a V-a a Ligii Naționale de baschet programează pentru SCM Politehnica Timișoara un meci la București. Alb-violeții întâlnesc Dinamo, duminică, 1 noiembrie, de la ora 18:00. Echipa viola vine după două victorii, ambele în prelungiri, 105-102, cu CSM Galați (în deplasare) și 100-97, cu FC Argeș (acasă). „Aceste două succese ne dau puterea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de baschet își dorește și ea o victorie contra lui Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.