Secția de nou-născuți de la Spitalul Județean din Timișoara, dotată cu 12 incubatoare performante

Spitalul Județean din Timișoara a finalizat astăzi dotarea secției de nou-născuți cu 12 incubatoare de înaltă performanță. Astfel, unitatea medicală a renunțat la cele patru incubatoare de generație veche de care dispunea.

„Copiii sunt cel mai prețios dar al vieții. De aceea, la Spitalul Județean din Timișoara facem tot ceea ce putem pentru a salva viețile micuților în caz de nevoie. Micuții vor putea beneficia astfel de cele mai bune îngrijiri în caz de nevoie. Este vorba de un proiect pe fonduri europene în valoare de două milioane de lei pe care l-am accesat în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii”, a precizat managerul Spitalului Județean din Timișoara, Raul Pătrașcu.

Acesta ne-a declarat că secția de nou-născuți de la Județean are cea mai mare competență de pe o rază de șapte județe. Aici ajung nou-născuți rezultați din nașteri dificile sau sarcini problematice.

Potrivit lui Pătrașcu, viitorii pacienți pot fi nou-născuți cu probleme ce pot fi transferați de la Maternitatea Bega sau de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”.

În clipa de față, la Spitalul Județean din Timișoara este internat un nou-născut cu covid.

„Incubatoarele sunt pentru Terapie Intensivă și prematuri cronici și acoperă toate nevoile noastre. Acum se face dezinfecția și incubatoarele vor fi disponibile. Avem 30 de copii internați la Spitalul Județean cu diverse afecțiuni. La noi ajung cele mai severe cazuri”, ne-a mai spus managerul celei mai mare unități sanitare din vestul țării.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2

Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 21-25 octombrie, Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș devine, din nou, gazda Salonului Industriei Ușoare, care își deschide porțile pentru cea de-a doua ediție organizată în această toamnă. Evenimentul oferă publicului timișorean ocazia de a descoperi produse variate, propuneri pentru sezonul rece și oferte direct de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Industriei Ușoare revine la Timișoara cu o nouă ediție de toamnă
„Spune-mi și voi uita, arată-mi și-mi voi aminti, implică-mă și voi înțelege.” Acest vechi dicton, atribuit adesea lui Confucius, surprinde una dintre provocările educației de astăzi – cum îi învățăm pe tineri să respecte și să ocrotească lumea în care trăiesc. Aducându-i mai aproape de natură, încurajându-i să descopere ce se întâmplă în jurul lor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respectul pentru natură se învață. La Făget, elevii au venit cu soluții pentru problemele de mediu
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
  Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.