Trei agenți economici amendați luni dimineața în centrul Timișoarei pentru că stau prost la capitolul curățenie

Așa cum a atenționat, Poliția Locală Timișoara a demarat verificări privind păstrarea curățeniei de către firme.

Polițiștii locali au organizat, în această dimineață, o acțiune fulger la agenții economici din zona centrală a orașului, pe traseul bd. Revoluției 1989 – Proclamația de la Timișoara –  Podul Decebal – Piața Libertății.

A fost verificat modul în care aceștia păstrează curățenia în fața punctelor de lucru, dacă gestionează deșeurile conform legislației în vigoare, dacă dețin contracte de salubritate, dacă au amplasat în fața locațiilor în care își desfășoară activitate scrumiere etc.

De altfel, în urmă cu aproximativ o lună, Poliția Locală Timișoara atrăgea atenția persoanelor juridice că vor fi efectuate verificări și se vor lua măsuri împotriva celor care nu păstrează curățenia și nu întrețin locațiile în care desfășoară activități comerciale.

În cursul zilei de azi au fost verificați 27 de agenți economici, fiind aplicate trei sancțiuni contravenționale. Magazinul alimentar Profi Food a fost sancționat cu 2.500 lei, conform HCL 371/2007, pentru gestionarea neconformă a deșeurilor, editura Eurostampa a fost sancționată cu 1.500 lei deoarece nu deținea contract cu operatorul de salubritate, iar salonul Blind Barbers a fost sancționat cu 1.000 lei pentru că nu respecta prevederea referitoare la colectarea duală a deșeurilor.

„Atragem din nou atenția că vor fi efectuate în continuare acțiuni de control pentru a se verifica daca sunt respectate măsurile stabilite de legislația în vigoare, iar în cazul în care sunt constatate nereguli, polițiștii locali vor aplica sancțiuni drastic”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială

Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o nouă clădire, cu o arhitectură deosebită, ne anunță Alfred Simonis, liderul administrației județene. Va avea sală de concerte cu câteva sute de locuri, o cafenea culturală, săli multifuncționale, o galerie comercială la parter. Desigur, și o parcare, subterană. Președintele CJ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde

PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul director al Clubului Sportiv Timișul Şag. Ovidiu Cuc revine în managementul sportiv după ce în 2022 a ocupat funcția de președinte executiv al Politehnicii Timișoara.  Nume cu rezonanță în fotbalul timișorean, Ovidiu Cuc a preluat conducerea executivă a Clubului Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului președinte, Florica Chiriță, în funcția de președinte al instituției, pentru mandatul 2026-2031. La lucrările Adunării Generale au fost prezenți 63 de membri, toți prezenți prin mandat, din care 61 cu drept de vot. În debutul intervenției sale, președintele reales a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul director al Clubului Sportiv Timișul Şag. Ovidiu Cuc revine în managementul sportiv după ce în 2022 a ocupat funcția de președinte executiv al Politehnicii Timișoara.  Nume cu rezonanță în fotbalul timișorean, Ovidiu Cuc a preluat conducerea executivă a Clubului Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag
Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o nouă clădire, cu o arhitectură deosebită, ne anunță Alfred Simonis, liderul administrației județene. Va avea sală de concerte cu câteva sute de locuri, o cafenea culturală, săli multifuncționale, o galerie comercială la parter. Desigur, și o parcare, subterană. Președintele CJ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială
Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul unei linii de finanțare pe care a obținut-o, sub formă de împrumut, de la o bancă românească. Pentru o serie de proiecte de interes județean suma scade, în timp ce la altele crește, prin realocarea fondurilor disponibile. Sunt proiecte care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș ”rotește” și optimizează semnificativ banii alocați din împrumutul bancar de 258 de milioane pe care îl are la dispoziție
Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din oraș pentru a le reabilita și a le transmite ulterior înapoi în administrarea municipalității a fost întâmpinată cu un minidiscurs mai mult decât diplomatic, de către primarul Dominic Fritz. Spre deosebire de Ruben Lațcău, colegul său de administrație, cunoscut pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara
Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de adopții de Mărțișor la Shopping City Timișoara. Vor fi prezentați peste 100 de câini și pisici care își caută o familie. Evenimentul are loc în perioada 28 februarie – 1 martie. În spiritul Mărțișorului, Shopping City Timișoara găzduiește un târg...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o sută de câini și pisici, disponibili pentru adopție în cadrul unui Super-Târg la Timişoara
Direcția Apelor Banat informează că au fost înregistrate ploi însemnate în bazinul superior al Timișului, dar și depășiri ale Cotelor de Atenție pe mai multe râuri. În ultimele 24 de ore, în bazinul hidrografic superior al râului Timiș s-au înregistrat cantități însemnate de precipitații.Cele mai mari valori au fost măsurate la: Stația hidrometrică Feneș (râul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se umflă apele în Banat. Se înregistrează mai multe depășiri ale cotelor de atenție
A ieșit bine! Tragerea la sorți pentru turneul Final Four al Cupei României a avut loc la sediul Federației Române de Handbal. Băieții de la SCM Poli au avut noroc și vor întâlni CSA Steaua București, pentru un loc în finală. În celălalt meci se întâlnesc două echipe puternice, Dinamo și Minaur Baia Mare. Final...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce baftă la tragerea la sorți! În semifinalele Cupei, SCM Poli va întâlni o echipă din liga secundă, Steaua
Într-o perioadă în care educația este presată să inoveze rapid – de la digitalizarea accelerată la integrarea inteligenței artificiale – un nou raport OECD transmite un mesaj aparent surprinzător: progresul real în educație nu vine neapărat din „următoarea mare revoluție tehnologică”, ci din rafinarea inteligentă a ceea ce profesorii fac deja în clasă, subliniază rectorul Universității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Gabriel Pirtea: „Performanța sistemului educațional este strâns legată de calitatea predării și de profesori bine pregătiți și motivați”
Centrul Cultural German Timișoara reamintește publicului că joi, 26 februarie 2026, de la ora 18:00, va avea loc vernisajul expoziției „Sibylle Bergemann – Fotografii”, la ISHO Office 1 Timișoara. Realizată de Institutul German pentru Relații Culturale Externe/ Institut für Auslandsbeziehungen e.V. (ifa) și curatoriată de Frieda von Wild, expoziția ajunge la Timișoara în cadrul programului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul Cultural German organizează o expoziție de prestigiu: Sibylle Bergemann – Fotografii”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.