Vicepreședintele CJ Timiș se uită la promisiunile din campania electorală și analizează ce a reușit din ce a promis/VIDEO

Mos

Cristian Mos

Alături de familie, pe teren în campanie, practicând arte marțiale, circulând cu motocicleta, așa se prezenta Cristian Moș, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș în campania electorală din urmă cu un an. Acum, el este unul dintre puținii politicieni care pare să nu fi uitat de momentul votului și spune că se gândește la promisiunile făcute atunci și că se încăpățânează să se țină de acestea.

A făcut ce a promis sau doar a ajuns pe un post călduț, unde va sta timp de patru ani, cât ține un mandat acordat de cetățeni. Chiar cetățenii vor decide dacă politicienii care au candidat la alegerile locale merită sau nu un alt mandat, nou.

Cristian Moș, ales la Consiliul Județean Timiș pe post de vicepreședinte din partea USR PLUS, face un bilanț a ceea ce a făcut și ne spune ceea ce vrea să facă în continuare pe post.

”Pe 27 septembrie 2020 timișenii ieșeau la vot. A fost un vot dat cu multă speranță și foarte multe așteptări, iar asta responsabilizează enorm. În general suntem obișnuiți ca politicienii să-și facă niște filmulețe în campania electorală, cu multe promisiuni, dar care în scurt timp devin amintire. Eu mă întorc deseori la filmul din campania 2020 și la promisiunile făcute atunci de care mă încăpățânez să mă țin.  Schimbările pe care le așteptăm cu toții nu pică din cer, peste noapte. Ele sunt făcute de oameni.

Oameni muncitori, oameni motivați, oameni determinați să obțină cele mai bune rezultate cu resursele pe care le au la dispoziție. Oamenii au un defect – nu sunt perfecți. Asta înseamnă că mereu e loc de mai bine, că e imposibil să mulțumești pe toată lumea și că oricât de mult crezi că ai avansat mereu mai ai cel puțin încă doi pași pe care-i mai poți face”, spune Cristian Moș.

El spune că e doar un simplu cetățean, recunoaște că greșește, dar speră că la final de mandat să lase ceva în urma sa.

”Nu mă consider altceva decât un cetățean, un timișean, care datorită voinței voastre am primit responsabilitatea de a lua decizii care ne impactează pe toți. Nu e ușor, uneori greșesc, uneori nu știu de unde să apuc un subiect, sau de unde pot face rost de resurse pentru a soluționa unele proiecte. Dar un lucru e sigur la sfârșitul fiecărei zile mă gândesc ce puteam face mai bine și a doua zi o iau de la capăt și mai determinat să schimb lucrurile care nu ne plac. Timpul e scurt, un sfert din mandatul meu deja a trecut, dar cu ajutorul colegilor mei din aparatul executiv al Consiliul Județean Timiș, al consilierilor județeni și cu ajutorul vostru, știu sigur că la finalul acestui mandat o să pot lăsa ceva valoros în urma mea”, a mai scris Moș.

 

http://

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Ion a spus: (septembrie 28th, 2021 at 12:49 )

Largirea la 4 benzi a DJ691 este o mare realizare…pacat ca nu se va intampla in secolul asta,ca altfel toti alegatorii erau in delir…asa,la alegeri,pas…Sa nu uitati sa scoateti in relief aceasta mare realizare…

Jean a spus: (septembrie 28th, 2021 at 19:44 )

Și care îi acest bilanț al proiectelor? Am citit de două ori articolul și nu am găsit nimic…

Paul a spus: (septembrie 28th, 2021 at 19:46 )

Îmi place că sunteți spirituali acolo la deBanat. Un bilanț 0 despre nimic

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.