Gunoaie din Slovacia și Italia, descărcate la Lugoj. Transporturile vor fi trimise ”acasă”/FOTO

Cinci camioane pline cu tot felul de deșeuri au fost găsite de cei de la Garda de Mediu Timiș descărcând pe o platformă betonată din Lugoj. Actele însoțitoare nu erau bune, așa că a fost anunțată poliția, iar gunoaiele vor fi trimise ”acasă”, adică în Italia și Slovacia.

În data de 26 octmbrie, comisarii Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Timiş, au identificat 5 autotrenuri care au descărcat deșeuri amestecate (menajere, plastic, construcții, textile, saltele, etc) pe o platformă din municipiul Lugoj.

Din analiza documentelor care au însoțit transporturile, a rezultat faptul că aceste transporturi reprezintă transferuri ilegale de deșeuri, acestea provenind din Slovacia și Italia, iar pe amplasamentul unde au fost descărcate nu exista o instalație de valorificare/recuperare a acestora ci doar o platformă betonată.

Am sesizat operativ lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiş și procurorii de pe lângă Judecătoria Lugoj, care au întocmit dosar penal societăților responsabile cu transferurile ilegale, iar comisarii Comisariatului Județean Timiş au demarat procedurile de retur al deșeurilor în țara de expediție”, am aflat de la Garda de Mediu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Dan a spus: (octombrie 29th, 2021 at 12:24 )

Punem pariu ca firma care a inchiriat terenul si a adus gunoaiele e in desfiintare?Si ca administratorul si asociatii nu sunt de gasit? Dar ca au incasat banii de la clientii din strainatate?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece

Atât Ilie Bolojan, cât şi Dominic Fritz au afirmat, în ultimele ore, că PNL şi USR nu vor mai reveni la masa negocierilor, alături de PSD, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de noua alianţă PSD-AUR va trece prin parlament. De altfel, PNL şi USR au în acest sens rezoluţii votate de conducerile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Și va fi spectacol, și va fi padel! Cea mai importantă competiție de acest fel din sud-estul Europei se desfășoară pentru a doua oară la rând, la Timișoara

Pentru al doilea an consecutiv, Padel Center găzduiește unul dintre cele mai importante evenimente internaționale din România – FIP SILVER TIMIȘOARA 2026, etapă oficială din circuitul International Padel Federation. Competiția va aduce la Timișoara jucători profesioniști din mai multe țări, atât la masculin, cât și la feminin. Prezența lor confirmă creșterea constantă a interesului pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și va fi spectacol, și va fi padel! Cea mai importantă competiție de acest fel din sud-estul Europei se desfășoară pentru a doua oară la rând, la Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei

Mult așteptatul sens giratoriu de pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei intră în licitație. Este unul dintre cele mai periculoase puncte de acces rutier din municipiul de pe Timiș, lucrarea fiind solicitată de ani de zile. DRDP Timişoara a anunțat lansarea pe SEAP a procedurii de realizare pentru obiectivul ”Execuție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Piața imobiliară din județul Timiș a înregistrat, în primele luni ale acestui an, un recul semnificativ față de perioada similară a anului trecut. În ceea ce privește posibilitatea de negociere a prețului, o medie pentru un apartament este puțin sub patru procente față de prețul cerut, arată datele Imobiliare.ro. Astfel, aproximativ 5.600 de imobile din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Posibilitatea de negociere a prețului vânzării unei locuințe din județul Timiș este, în medie, de sub patru procente
Pentru al doilea an consecutiv, Padel Center găzduiește unul dintre cele mai importante evenimente internaționale din România – FIP SILVER TIMIȘOARA 2026, etapă oficială din circuitul International Padel Federation. Competiția va aduce la Timișoara jucători profesioniști din mai multe țări, atât la masculin, cât și la feminin. Prezența lor confirmă creșterea constantă a interesului pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și va fi spectacol, și va fi padel! Cea mai importantă competiție de acest fel din sud-estul Europei se desfășoară pentru a doua oară la rând, la Timișoara
Mult așteptatul sens giratoriu de pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei intră în licitație. Este unul dintre cele mai periculoase puncte de acces rutier din municipiul de pe Timiș, lucrarea fiind solicitată de ani de zile. DRDP Timişoara a anunțat lansarea pe SEAP a procedurii de realizare pentru obiectivul ”Execuție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei
Când dispare realitatea comună, dispare și capacitatea de a decide. Multă vreme, diferențele politice însemnau, de fapt, diferențe de opinie. Oamenii puteau vedea lucrurile complet diferit, dar plecau de la aceleași fapte. Disputa era despre interpretare. Astăzi, terenul comun începe să se rupă. Informația nu lipsește — dimpotrivă, e peste tot. Problema e alta: din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aceeași țară, realități diferite
Probabil cea mai importantă deplasare din play-off, într-o zi cu semnificație aparte, pentru că 1 Mai este și data de naștere a „Monumentalului” timișorean. Iar alb-violeții au luat în serios meciul și perspectiva istorică, obținând un succes care aproape garantează prezența în liga secundă din vară! S-a vorbit multe despre Sănătatea Cluj – Politehnica, mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-am dat cu Ene pe la genele „virușilor verzi”! Poli bate Sănătatea Cluj și este ca și promovată
Societatea Horticultura a demarat proiectul de regenerare și reînnoire a arborilor din Cimitirul Calea Șagului. 125 de ulmi și 125 de mesteceni, pregătiți pentru a fi plantați în cimitirul din Calea Șagului, administrat de Horticultura.  În prima etapă au fost marcate amplasamentele celor 125 de ulmi și 125 de mesteceni, ulterior săpate gropile necesare plantării....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura a demarat proiectul de regenerare a arborilor din Cimitirul Calea Șagului
Joi, 30 aprilie, primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, şi echipa de proiect din Primăria Ghiroda, au participat la o întâlnire de lucru în Ungaria, cu partenerii din Bihartorda, în cadrul proiectului „Mobility in Green”. Proiectul este finanțat prin programul Interreg România-Ungaria, prin care Ghiroda beneficiază de investiții în mobilitate sustenabilă. Valoarea totală a propioectului ester...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delegaţie a Primăriei Ghiroda, întâlnire de lucru în Ungaria cu partenerii maghiari ai proiectului „Mobility in Green”
Universitatea de Vest Timișoara inaugurează un nou spațiu practic pentru comunitatea academică și studențească, dar și pentru mediul de afaceri local. Noul Hub Cowork va oferi comunității un cadru primitor pentru întâlnirile profesionale și educaționale, dedicat activităților practice și dezvoltării, pentru învățarea bazată pe activități de proiect. Noul spațiu e realizat cu o bancă, „UniCredit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT va fi inaugurat un nou spațiu de coworking
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.