Filiala Timiș a Partidului Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a inițiat procedura de demitere a președintelui Klaus Iohannis. Liderii organizaţiei invită să se alăture acestui demers şi alte formaţiuni politice, dar şi organizaţii civice.
La fel ca la nivel naţional, AUR Timiş anunţă că strânge deja semnături pentru supendarea preşedintelui Klaus Iohannis. Liderii organizaţiei afirmă că foarte mulţi oameni i-au rugat să demareze această procedură.
“Constituția a fost încălcată adesea de către acesta. Am început colectarea de semnături în rândul parlamentarilor și în fiecare localitate, inclusiv în diaspora. Invităm toate formațiunile politice și civice să ni se alăture acestui demers. Pentru a semna demiterea președintelui Klaus Werner Johannis, vă așteptăm la Cabinetul parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor din Timișoara, situat pe Str. Emanoil Ungureanu nr.11, ap.05, iar pentru a lua legătura cu coordonatorii organizațiilor locale A.U.R din comunitatea dumneavoastră apelați la nr. 0356 001 101. De asemenea, accesați site-ul www.josiohannis.ro pentru a semna online”, au transmis, printr-un comunicat de presă, cei din AUR Timiş.
Comentarii prin facebook