Biserica Fabric Vest – Pogorârea Sfântului Duh, aflată în apropierea Fabricii de Bere din Timișoara, va fi inclusă în patrimoniul cultural al orașului și va deveni obiectiv turistic.
Marți, la biserica Fabric Vest de pe Strada Ștefan cel Mare, Grupul de Acțiune Locală Timișoara, reprezentat de Cătălin Tiuch, alături de Fundația Filantropia, reprezentată de preotul Jinga Constantin, și sculptorul Linda Saskia Menczel semnează acordul de parteneriat prin care va fi întocmită documentația necesară pentru recunoașterea lăcașului de cult ortodox Fabric Vest (Pogorârea Sfântului Duh) ca obiectiv turistic și includerea acestuia în patrimoniul cultural al orașului.
Odată cu semnarea parteneriatului este pusă în valoare moștenirea artistică și culturală a Bisericii și este așezată baza realizării Monumentului pentru comemorarea Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 care au murit pentru libertatea tuturor românilor și rămân veșnic în amintirea noastră.
Comentarii prin facebook