„Despre dragoste, cu dragoste” este spectacolul–mesaj pe care îl transmite Teatrul Național din Timișoara publicului său la final de an.
Joi, 23 decembrie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Național, vorbim despre noi, acum. Spectacolul „Despre dragoste, cu dragoste” este, înainte de toate, o întâlnire, un moment de bucurie și de pace, o gură de oxigen atât de necesară în acest prezent al izolării, al despărțirii. Avem nevoie de zâmbet și de emoție împărtășită pentru sănătatea sufletului fiecăruia dintre noi.
Scenariul și regia artistică sunt semnate de Ada Lupu Hausvater. Invitați ai Teatrului Național în acest spectacol sunt actrița Lavinia Șandru și cunoscuții muzicieni Andrei Păunescu și Emeric Imre, care li se alătură actorilor Teatrului Național – Ion Rizea, Claudia Ieremia, Alina Ilea, Cătălin Ursu, Ana Maria Cojocaru, Matei Chioariu, Bogdan Spiridon, Mălina Petre, Ana Maria Pandele Andone, Alecu Reus, Mirela Puia, Cristian Szekeres, Andrei Chifu, Iuliana Crăescu, Flavia Giurgiu, Paula Maria Frunzetti, Roberta Popa și Cristina König.
Biletele pot fi achiziționate on-line pe www.tntimisoara.com sau fizic, de la Agenția de bilete „Mărășești” (str. Mărășești nr. 2, între orele 11 – 19).
Numărul de locuri este limitat în funcție de normele de distanțare în vigoare.
Comentarii prin facebook