Fostul primar Gheorghe Ciuhandu despre succesorul său: „Domnul Robu e de rea credinţă şi minte”

Nicolae Robu si Gheorghe Ciuhandu

Nicolae Robu si Gheorghe Ciuhandu

Fostul primar Gheorghe Ciuhandu îl consideră pe succesorul său în funcţie Nicolae Robu drept mincinos şi de rea credinţă, fiindcă acesta n-a recunoscut proiectele pe care i le-a lăsat moştenire. Ciuhandu spune că Robu se comportă la fel şi în relaţia cu Dominic Fritz. Totodată, Ciuhandu l-a acuzat pe Robu de populism şi politicianism în problema Colterm

După o lungă absenţă în spaţiul public, fostul primar al Timişoarei Gheorghe Ciuhandu a revenit într-o emisiune la TVR Timişoara. Fostul primar din perioada 1996-2012 a vorbit despre moștenirea administrației pe care a condus-o, dar şi dspre alte chestiuni precum Colterm-ul

„M-am axat pe fonduri europene. Şi aici trebuie să spun şi  e un subiect în care, din păcate trebuie să-l contrazic pe dl Robu fiindcă e de rea credinţă şi minte. Eu când am plecat din primărie, dl Robu avea 37 de proiecte în valoare de 1,7 miliarde de lei, Sau 35 de proiecte la care se mai adăugau două ale Colterm şi Aquatim. O sumă imensă. Eu nu i-am lăsat dlui Robu primăria goală, lipsită de proiecte. Iar primul mandat al lui Robu s-a axat strict pe aceste proiecte moştenite. Faptul că el nu recunoaşte şi acum îl atacă pe primarul Dominic Fritz cum că dl Fritz şi-ar fi însuşit proiectele lui, dl Robu a aplicat aceeaşi tactică faţă de mine. Mă ataca că nu i-am lăsat nimic şi că toate proiectele erau ale lui. Nu erau ale lui. Eu îmi asum pentru tot ce s-a întâmplat până în 2012. După 2012 să-şi asume domnul Robu, iar mai nou dl. Fritz. Dar problema nu trebuie judecată în temeni puniutivi că te pun la zid şi te împuşc. Trebuie rezolvată constructiv”, a afirmat Ciuhandu.

Ciuhandu s-a referit şi Colterm, acuzându-l pe Robu că, din motive populiste şi politicianiste nu a majorat preţul la gigacalorie, în condiţile în ace n-ai investit nimic în societate. El aminteşte şi de unde a pornit problema Colterm, mai exact din momentul în care Guvernul Năstase a obligat primăriile să preia vechile CET-uri cu mari pierderi

„Din 2012 nu s-a mai investit nimic. Doar că în 2013 s-a finalizat proiectul demarai în 2010. N-ai majorat gigacaloria. Nu vă daţi seama? Preţul de producţie e pe la 800 de lei, iar preţul la populaţie 209lei, nu ai majorat de zece ani preţul. Cu tot riscul, că te înjură lumea, că pierzi alegerile, dar asumă-ţi un risc! Eu mi l-am asumat de două ori. Costul politiuc îi sperie pe toţi, ţara e condusă prost, toţi sunt cu ochii pe sondaje. Ce se întâmplă la Colterm e cea mai bună dovadă. Nu doar Coltermul e în situaţia asta. Tot sistemul centralizat, conceput în comunism. Trebuia gândit şi regândit pe nişte criterii capitaliste. Guvernl a aruncat problema în 2002 la autorităţile locale. Eu am refuzat şase luni să preiau şi m-am certat şi cu prefectul şi cu cu cei de la Bucureşti. Era bătaie de joc ce s-a întâmplat”, a continuat Ciuhandu.

El a vorbit puţin şi despre marea şi vechea controversă a banilor Timişoarei care se duc la Bucureşti şi nu se mai întorc.

„Bucureştiul nu ne-a iubit niciodată. Pe ăia din Bucureşti, fiindcă am avut de-a face cu indivizi care n-au fost în viaţa lor în Timişoara, dar decideau de investiţii în Timişoara, nu-i interesează. Şi probabil fiindcă am fost tot timpul în conflict cu ăştia, am suportat consecinţe. Pe ăştia îi interesa două chestii: să aibă autostradă la mare şi cale ferată. Acum le au. Şi să mai aibă drum la Poiana Braşov. Nu vedeţi că plâng în fiecare sâmbătă la televizor că şoseaua e prea îngustă? În rest nu-i interesează nimic. Am sperat că cu venirea acestui preşedinte Iohannis, pe care eu l-am susţinut cu toate forţele, că lucrurile se vor schimba. Dar nu s-au schimbat”, a mai spus Ciuhandu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Anonim a spus: (ianuarie 13th, 2022 at 11:39 )

Dar realizarile domnului Ciuhandu sunt cam putine. Si sa nu uitam la cine s-au dat apartamentele ANL.

Eugen a spus: (ianuarie 13th, 2022 at 11:48 )

Dupa mine Lae e bolnav: paranoic, grandoman si mitoman. La spitalul puscariei cu el, sectia agitati.
Despre „bucuresteni”: asa e, lor le pasa doar sa aiba autostrada spre mare si munte, sa isi expuna „valuarea” masinilor si respectiv femeile, nimic altceva nu ii intereseaza.

asfrs a spus: (ianuarie 13th, 2022 at 12:02 )

După ce ai fost 20 de ani primar, ani in care nu ai făcut absolut nimic, pardon, era să uităm, ai prăduit fondul locativ al municipalității și ai scos oameni din locuințe că sa îi împroprietărești pe Cârpaci și pe alții că el și mai ai și tupeu să scoți capul in lume?
Ai obrazul gros ca tovalul.
Pentru cei care nu cunosc, tovalul este materialul din care se confecționează talpa pantofilor de calitate superioară. E o piele tare, din mai multe straturi.
Ciuhandu îi ia apărarea lui Fritz, că de, sunt pe același calapod. Foști vecini de stradă și zero realizări pentru comunitate.
Un fost primar de tristă amintire.

T. a spus: (ianuarie 13th, 2022 at 12:51 )

Dl Robu are o problemă: trebuie să găsească repede un serviciu secret străin și-o putere europeană sau mondială la care să-l arondeze pe dl Ciuhandu!. Cam greu, Fritz a luat tot … Mai e totuși o șansă: poate-a rămas repetent în școala primară! Succes, dle Robu’ propriilor dstră idei năstrușnice!

George a spus: (ianuarie 13th, 2022 at 14:24 )

@ asfrs, asa e cand esti de doi ani in oras, habar n-ai ce a facut Ciuhandu in mandatele de primar. De reabilitarea B-dului Tinereti, a strazii Gh. Doja, a Pietei Traian, troleibuze si autobuze noi (pe langa tramvaiele alea vechi, primite de la nemti pe vremea lui Oancea), inlocuirea traseelor de conducte de incalzire (nu toate) Daca nu stii unde sunt strazile despre care am scris, iti fac o harta. Tovalul il ai in dotare, dar nu-ti dai seama, din pacate.

asfrs a spus: (ianuarie 13th, 2022 at 18:20 )

#George, care trasee de conducte, pe Văcărescu, strada pe care locuiește Ciuhandu? Blv. Tinereții atâta l-a modernizat până au falimentat toți comercianții. Ție îți place cum arata Bv Tinereții acum?
Ce a făcut nen’ tu Ciuhandu cu piatra cubica șlefuită? A vândut-o sau a furat-o.
Unele municipalități din vest(Viena și Cracovia) au cumpărat masiv piatra cubica din Timișoara.
Pe strada Reșița, când au început modernizarea, au stivuit-o direct pe paleți și calea exportului.
Îmi este scârbă de găinăriile și potlogăriile Ciuhandului.
Sunt timișorean crescut pe strada Reșița și nu pot aprecia nimic din mandatele alesului tău.
Daca unele ONG nu făceau scandal, probabil că și piatra cubica din piata Unirii ar fi avut aceeași soartă. EXPORT!!!!

Stefan a spus: (ianuarie 13th, 2022 at 18:34 )

@ asfrs vorbesti sa te afli in treaba! Oare de ce a fost votat 4 mandate daca nu a facut nimic??? Pt ca a facut enorm de mult la vremea respectiva si cu posibilitatiile de atunci in comparatie cu oricare oras din Romania! Iar daca ar fi concurat mai departe tot el ar fi castigat. Ce stii tu?

Timisorean obiectiv a spus: (ianuarie 13th, 2022 at 22:20 )

george @ asfrs. Foarte corect si toate facute in vremuri in care nu existau fonduri europene. Sigur, Ciuhandu, asa cum dealtfel recunoaste, trebuie sa-si asume si nerealizarile : problemele pe fondul locativ pentru care a ajuns la DNA, acvariul din piata Operei, predarea orasului tiganilor – cel putin in ceea ce priveste problema autorizatiilor de constructie, etc

asfrs a spus: (ianuarie 14th, 2022 at 10:08 )

#stefan eu mă refer la aspecte concrete. Tu, așa, la general că a avut 4 mandate. Și ce folos? Bucuria alogenilor care au ocupat zona istorică, locuințe , spitale, instituții…. Că dacă mai avea un mandat poate ceda și clădirea primăriei și Opera Română, că și astea doar au fost făcute înainte de 1944.
Da’ poate ne spui ceva despre piatra cubica, că prea ai sărit așa, din baie că să-l aperi pe bocciu.
Știi ceva despre sau ești și tu din Stuttgart?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.