Despre 1 decembrie… fără festivisme

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Depuneri de coroane, defilări, grohăieli patriotarde, fasole cu cârnaţi, derbedeu cu pretenţii mesianice delirând la Alba Iulia, beţii straşnice pe fond de cântece patriotice, muşchi umflaţi, mari revelaţii că am fi buricul pământului. Başca „patrioţi” achiziţionaţi cu 100 de lei şi un burger pentru a fi transportaţi la Alba Iulia, „suveraniştii” AUR-işti monopolizând patriotismul românesc pe care l-au băgat într-o grotă plină de troglodiţi. Cam acesta ar fi un scurt rezumat al modului în care sărbătorim Ziua Naţională.

Poate această zi ar trebui să fie şi una de reflecţii. Suntem oare acolo unde şi-au dorit înaintaşiiu noştri în urmă cu 107 ani? Şi ar trebui spus din start că atunci lucrurile nu au fost chiar aşa de roze, cum le vedem în discursurile patriotarde. În primul rând, 1 decembrie n-a însemnat automat Unirea, ci doar o bornă, e adevărat importantă, o zi simbolică pentru realizarea unui vis mai vechi. Şi nu, nu al lui Mihai Viteazul care n-avea nici cea mai mică treabă cu unirea, ci mai degrabă al românilor ardeleneni, ai celor care au făurit Şcoala Ardeleană.

Sigur că ziua de 1 decembrie 1918 a fost un moment astral pentru un popor despărţit sute de ani de nişte munţi şi… mentalităţi, dar unit prin aceeaşi limbă. Cu adevărat unirea a fost făcută în cancelariile diplomatice, fiind consfiinţită prin Tratatul de la Trianon. Şi da, Unirea a făcut-o „străinii cei răi” „globaliştii” de la acea vreme, după un prim război mondial lamentabil al românilor. (Aşa cum şi Mica Unire a fost tot un cadou al globaliştilor pentru români.) Am intrat în război târziu alături de Antantă şi am capitulat repede prin Pacea de la Buftea. Nu înainte de-a ne face de râs la Turtucaia. Cu toate acestea, după Trianon România a crescut de trei ori ca suprafaţă.

Noi, românii, ce am făcut? Mai toţi cei care au vorbit la Alba Iulia, începând cu Iuliu Maniu, au sfârşit în puşcăriile comuniste. Un comunism regretat acum de troglodiţii aşa-zis patrioţi. La acea vreme, Guvernul de la Bucureşti şi „eliberatorii” săi s-au comportat în Transilvania şi Banat ca o hoardă de ocupaţie pusă pe jaf. A fost mai degrabă o anexare, nu o unire. O infuzie masivă de funcţionari din Vechiul Regat a adus cu ea corupţia. Chiar marele Ion Brătianu s-a scăpat la un moment dat afirmând că vrea „Transilvania fără transilvăneni”. De ce? Povesteşte istorcul Ovidiu Pecinan, în cartea sa „Misterele României în secolul al XX-lea“, în care-l citează pe Panait Istrati.

“Cei care se ocupă de soarta ardelenilor nu fac altceva decât să schimbe stăpânii (…) Regimul oligarhic maghiar, inclusiv persecuţiile şi exploatările, nu a egalat niciodată în duritate regimul teroarei româneşti, iar ţăranii din Transilvania nu şi-au dorit niciodată să treacă sub sceptrul administraţiei noastre. Cei care cunosc ambele regiuni ştiu că în Transilvania nu vezi colibele troglodiţilor, zdrenţăroşilor şi bolnavilor de pelagră, care se întâlnesc la tot pasul în România (…) Toate discursurile politice pe seama Transilvaniei le putem rezuma la fraza care i-a scăpat altădată „marelui Ion Brătianu”, tatăl celui actual, care a zis:„Vreau Transilvania, dar fără transilvăneni!””, scria Istrati într-un periodic genevez.. Pentru cine nui ştie, Istrati nu era transilvănean, era chiar bucureştean.

Unul dintre cele mai jenante momente a avut loc imediat după Adunarea de la Alba Iulia. O delegaţie condusă de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, devenit ulterior cardinal, cel care a şi citit Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia, a mers la Bucureşti pentru a înmâna autorităţilor române „Hotărârea de Unire”. Delegaţia n-a mai avut cu ce veni acasă fiindcă trenul „nemţesc” le-a fost rechiziţionat de guvernanţii români. Şi Hossu a trecut ulterior prin puşcăriile comuniste. Nu întâmplător, ani mai târziu a venit şi celebra dilemă a lui Alexandru Vaida-Voevod într-o discuţie cu Iuliu Maniu, cei doi fiind mari corifei ai Unirii: „Măi, Iuliu, oare bine am făcut ce am făcut?”.

Ei bine, acest clivaj între cei de dincoace de munţi şi cei de dincolo, început în acele zile, se păstrează şi acum. Nu s-a reuşit o UNIRE în adevăratul sens al cuvântului. Ba această scindare fost şi adâncită. Se vede asta inclusiv în modul în care se votează. Se putea mai mult? În mod cert da, dar fără festivisme şi discursuri patriotarde.

P.S. Am publicat aceste rânduri pe 2 decembrie pentru a nu intra în coliziune cu festivismele din ziua precedentă.

 

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (decembrie 2nd, 2025 at 10:17 )

Ar mai fi de adăugat că până la acel moment tot niște globaliști au ținut poporul român împărțit în mai multe teritorii, diferența fiind că aceștia au pierdut războiul, altfel că președinte american Woodrow Wilson a fost în postura de a aplica principiul de autodeterminare al națiunilor. Apoi chiar dacă nu a avut loc o unire omogenă, totuși a existat o contagiune pe principiul vaselor comunicante atât în ceea ce privește strămutări de populații cât și metehnele deprinse de acestea.
Acum tot ce mai lipsește este să apară troll-ul putinist în secțiunea de comentarii și să ne spună despre cât de mult ne-a ajutat marele vecin de la răsărit, cât de patriot este P$DhAUR și să venereze național comunismul, datorită căruia a ajuns pe aceste meleaguri.

schnapps a spus: (decembrie 2nd, 2025 at 12:06 )

O istorie care nu s-a invatat la scoala, nu e scrisa nicaieri (oficial). Cineva spunea ca nu e vina noastra ca unii am avut capitala la Viena si altii la Instanbul, dar se observa prin tot ce se intampla.

Dan A. a spus: (decembrie 2nd, 2025 at 16:58 )

Entuziasmul Unirii a trecut repede, ca urmare a atitudinii noilor functionari numiti de la Bucuresti:
https://adevarul.ro/stiri-locale/timisoara/traian-vuia-despre-marea-unire-toata-unirea-s-a-1261959.html
Sa nu blamam doar micimea functionarului regateam, jaful a fost incetatenit pana la cel mai inalt nivel, marele nostru patriot/istoric n-a fost mai prejos:
https://adevarul.ro/stiri-locale/timisoara/exclusiv-foto-razbunarea-lui-nicolae-iorga-a-1653399.html
Pe de alta parte sa nu uitam si de faptul ca pericolul sovietic din 1919 a facut parlamentul de la Budapesta sa-si puna problema daca nu ar fi mai bine ca Ungaria (cea ramasa dupa destramarea Imperiului) sa se alipeasca la Romania, deoarece aceasta avea un monarh german.
https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/de-ce-a-fost-nevoita-romania-sa-cucereasca-2461906.html

felix rothneda a spus: (decembrie 2nd, 2025 at 21:05 )

Ion C. Brătianu (1821–1891) a fost unul dintre artizanii Unirii Principatelor Române din 1859 și o figură dominantă a vieții politice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ca lider al Partidului Național Liberal, el a fost prim-ministru în mai multe rânduri și a avut un rol esențial în proclamarea Independenței de Stat a României din 1877 și în ridicarea țării la rangul de regat în 1881 Din ramura Ion lui Ion C. Brătianu s-au ridicat personalități care au condus România în epoca Marii Uniri. Fiul său, Ion I. C. Brătianu (Ionel), născut în 1864, a fost de mai multe ori prim-ministru, conducând guvernul în anii cruciali ai Primului Război Mondial și ai Marii Uniri din 1918. El a reprezentat România la Conferința de Pace de la Paris din 1919, având un rol decisiv în recunoașterea internațională a granițelor României Mari.

liviu a spus: (decembrie 3rd, 2025 at 08:49 )

Domnula Ardelean , Ce curaj sa scrii despre UNIRE altfel decat istoricii ceausisti.de pe lista lui HODOR.Adevaratii istorici , azi se pot numara pe degetele de la o mana,DERANJEAZA
Din SECURISTAN, ,dupa 100 de an de ocupatie a jefuitorilor, au plecat ,unii de buna voie ,altii vanduti ca sclavi, altii alungati, pt a pune mana pe proprietatile lor, milioane de oameni, romani, rromi, germani maghiari ,evrei si multe alte nationalitati conlocuitoare.Mai e putin si se va ajunge la statul national unitar legionar.visul sarlatanului mesianic.

UE a spus: (decembrie 3rd, 2025 at 16:58 )

Excelent articol! Din pacate nu mai e nimic de facut. Oltenia e tot mai saraca si de acolo vin toti incoace. Industrializarea ne-a facut mai mult rau decat bine, se pare.
Bucurestiul rade, dar tot răul din tara i se datorează! Au stat degeaba sub regi zeci de ani, cum au venit comunistii cum au sters orice urma de civilizație adevarata. Elite distruse si inlocuite cu infractori, incepand cu Academia Romana si terminand cu cea mai umila scoala. Aici suntem!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.