
După un tur de poveste cu cinci victorii și două remize a venit un retur al sezonului regular cu multe dezamăgiri și eșecuri. În cele din urmă, fetele de la Poli și-au asigurat locul în Top 4 și calificarea în play-off cu două etape rămase de disputat. În primul dintre aceste jocuri, alb-violetele au făcut instrucție la Gherla.
Atletic Olimpia Gherla a fost pregătită până înaintea acestui jos de „supra-apreciatul” Mirel Albon, tehnician care promitea Liga Campionilor la Timișoara, dar a plecat de pe Bega când lucrurile au început să devină dificile. Obișnuit doar cu bugete mari, Albon a plecat și de la Gherla, ca un „caracter adevărat” cu două etape rămase de disputat.
Așadar, Poli a întâlnit o altă echipă aflată în degringoladă, dar a reușit cel mai bun meci din retur și s-a impus categoric, la scor de neprezentare, deși diferența putea fi de maidan.
Nikoleta Kurja și Melissa Șodinca de două ori au stabilit scorul pauzei, dar și al meciului, 3-0, deși în partea sceundă, beneficiind și de o superioritate numerică, fetele în ghete au ratat pe bandă rulantă.
Așadar, 3-0 pentru Poli, care mai are de jucat o etapă în acest an, acasă cu Gloria Bistrița, după care va urma pauza de iarnă, iar începând cu primăvara, lupta pentru podium din play-off.









































Comentarii prin facebook