După despărțirea destul de curioasă de Sokovic și Mihai Ion, secund-divizionara ce joacă pe Electrica a anunțat că s-a mai despărțit de doi jucători.
Ripensia Timișoara anunță rezilierea, de comun acord, a angajamentelor cu jucătorii Cristian Pădurariu și Răzvan Rotea. „Clubul nostru le mulțumește celor doi pentru perioada petrecută la ”Ripi” și speră să aibă parte de succes în continuare în carieră”, anunță clubul, de parcă jucătorii ar fi avut parte de mare succes și până acum…
Cristian Pădurariu a venit la Ripensia în urmă cu exact un an. În total, a adunat 13 prezențe în Liga 2, respectiv una în Cupă. Răzvan Rotea a fost legitimat în iulie 2021, bifând două meciuri în campionat, respectiv unul în Cupa României.
Comentarii prin facebook