Alin Nica trage Compania de Drumuri de mânecă și cere sprijinul Poliției: Turnați asfaltul la intersecția dintre Centura Sud și drumul de la Moșnița

Alin Nica pe santier

Alin Nica

Președintele Consiliului Județean Timiș e supărat pe cei de la CNAIR pentru că nu au reușit să convingă constructorul care se ocupă de Centura Sud să finalizeze sensul giratoriu creat la intersecția cu DJ592. Acolo nu s-a așternut asfaltul și există pericol în circulația rutieră. Respectivul drum județean este proaspăt reabilitat și extins la patru benzi pe porțiunea din Moșnița Nouă.

În momentul de față, intersecția dintre DJ592 și viitoarea centură de sud a Timișoarei reprezintă un pericol pentru șoferi, fapt pe care l-am semnalat în repetate rânduri, atât public cât și prin adrese către CNAIR și constructor. Condițiile de siguranță în trafic salvează vieți, astfel că am abordat această problemă și în cadrul întâlnirii Autorității Teritoriale de Ordine Publică Timiș, unde am solicitat ajutorul Inspectoratului de Poliție Județean. În punctul de întâlnire dintre Alin Nica (responsabil CJ Timiș) și centura ocolitoare a municipiului Timișoara (responsabil CNAIR) va fi amenajat un sens giratoriu a cărui realizare se află în sarcina constructorului care se ocupă de varianta de ocolire a municipiului Timișoara. Pentru a evita o eventuală ștrangulare a traficului, am cerut prioritizarea acestei girații, încă din septembrie 2021, când investiția Consiliului Județean Timiș de lărgire la patru benzi a DJ592 se apropia de finalizare”, spune Alin Nica.

El lansează o nouă solicitare, publică, pentru rezolvarea problemei.

În toamna anului trecut am obținut lărgirea la patru benzi a intersecției de pe suprafața viitorului sens giratoriu. Următorul pas firesc a fost solicitarea turnării de asfalt pe acea porțiune, lucru care nu s-a întâmplat, dar care este vital pentru siguranța traficului. Încă nu e târziu pentru cei responsabili să ia măsuri de protejare a șoferilor. Sper că nu e nevoie de o tragedie ca situația descrisă mai sus să primească atenție și rezolvare”, a mai spus Nica.

 

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Werner Silence a spus: (februarie 2nd, 2022 at 12:52 )

Aici

„În punctul de întâlnire dintre Alin Nica (responsabil CJ Timiș) și centura ocolitoare a municipiului Timișoara (responsabil CNAIR) va fi amenajat un sens giratoriu a cărui realizare se află în sarcina constructorului care se ocupă de varianta de ocolire a municipiului Timișoara.”

e greșeala redacției sau greșeala educatorilor dlui Nica?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș

Mai multe școli și grădinițe din toate cartierele orașului au beneficiat de lucrări de reparații și întreținere în perioada vacanței. În total, în acest an s-a intervenit la peste 20 de unități de învățământ. Lucrările au inclus atât reparații și igienizări, precum refacerea tencuielilor, zugrăvirea pereților sau înlocuirea instalațiilor electrice și sanitare, cât și reparații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis Marius Graur

Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat

Unul dintre cei mai importanţi şi vechi primari PNL din Timiş, Marius Vasile Graur, edilul comunei Lovrin, este convins că USR ar trebui desfiinţat. Mai mult, el spune că USR-iştii sunt vânzători de ţară. Aceste remarci au fost făcute într-un comentariu la o postare pe Facebook a preşedintelui PSD Timiş, Alfred Simonis. Dacă la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița nu are victorie în acest sezon, dar ar vrea să spargă gheața la Bacău! Cel puțin așa speră antrenorul Fabian

CSC Dumbrăvița are parte de o deplasare lungă în etapa a 6-a din Liga 2. Se duelează la Ruși-Ciutea, cu FC Bacău, duminică, de la ora 11.00. Meciul nu va fi televizat, dar va fi transmis pe canalul de YouTube al gazdelor. Alb-verzii vin după o serie de rezultate nesatisfăcătoare, care a culminat cu eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița nu are victorie în acest sezon, dar ar vrea să spargă gheața la Bacău! Cel puțin așa speră antrenorul Fabian
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

autobuze electrice

Girocul și Chișoda, ”fericitele” sistemului de transport metropolitan. Asociația SMTT întreabă călătorii cum să circule autobuzele

Locuitorii din Giroc și Chișoda sunt întrebați de reprezentanții Asociației Societatea Metropolitană de Transport Timișoara (SMTT) despre cum doresc să se desfășoare transportul public din aceste localități, programul curselor, traseele, dar și problemele pe care le întâmpină în utilizarea sistemului, acum că transportul a fost preluat de STPT. Astfel, locuitorii din Giroc și Chișoda sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Girocul și Chișoda, ”fericitele” sistemului de transport metropolitan. Asociația SMTT întreabă călătorii cum să circule autobuzele

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT dă startul înscrierilor pentru ultima grupă a cursului gratuit de Marketing Online

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a cincea și ultima grupă a cursului gratuit de Marketing Online, care se va desfășura în perioada octombrie sau noiembrie 2026. Cursul se derulează în cadrul proiectului „FlexCop_Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale!”, cofinanțat de Uniunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT dă startul înscrierilor pentru ultima grupă a cursului gratuit de Marketing Online

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai multe școli și grădinițe din toate cartierele orașului au beneficiat de lucrări de reparații și întreținere în perioada vacanței. În total, în acest an s-a intervenit la peste 20 de unități de învățământ. Lucrările au inclus atât reparații și igienizări, precum refacerea tencuielilor, zugrăvirea pereților sau înlocuirea instalațiilor electrice și sanitare, cât și reparații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș
Locuitorii din Giroc și Chișoda sunt întrebați de reprezentanții Asociației Societatea Metropolitană de Transport Timișoara (SMTT) despre cum doresc să se desfășoare transportul public din aceste localități, programul curselor, traseele, dar și problemele pe care le întâmpină în utilizarea sistemului, acum că transportul a fost preluat de STPT. Astfel, locuitorii din Giroc și Chișoda sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Girocul și Chișoda, ”fericitele” sistemului de transport metropolitan. Asociația SMTT întreabă călătorii cum să circule autobuzele
CSC Dumbrăvița are parte de o deplasare lungă în etapa a 6-a din Liga 2. Se duelează la Ruși-Ciutea, cu FC Bacău, duminică, de la ora 11.00. Meciul nu va fi televizat, dar va fi transmis pe canalul de YouTube al gazdelor. Alb-verzii vin după o serie de rezultate nesatisfăcătoare, care a culminat cu eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița nu are victorie în acest sezon, dar ar vrea să spargă gheața la Bacău! Cel puțin așa speră antrenorul Fabian
Garda de Mediu Timiș a sancționat firma care operează Stația de Sortare Deșeuri Municipale din Timișoara, ca urmare a reclamațiilor depuse pentru disconfortul olfactiv produs în sudul municipiului și în Chișoda. Deșeurile stocate pe platform exterioară a locației sunt ”vinovate” de problema identificată în urma controalelor. În urma sesizărilor privind disconfortul olfactiv resimțit în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Operatorul Stației de Sortare a Deșeurilor Municipale Timișoara a fost amendat cu 50 de mii de lei pentru disconfortul olfactiv produs
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a cincea și ultima grupă a cursului gratuit de Marketing Online, care se va desfășura în perioada octombrie sau noiembrie 2026. Cursul se derulează în cadrul proiectului „FlexCop_Flexibilitate în dobândirea de competențe și cunoștințe pentru acces la noi oportunități profesionale!”, cofinanțat de Uniunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT dă startul înscrierilor pentru ultima grupă a cursului gratuit de Marketing Online
Înscrierile la programul MBA (Masterat în Administrarea Afacerilor), un program cu dublă certificare organizat în cadrul parteneriatului dintre Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și University of West London (UWL) intră în ultima săptămână. Termenul limită pentru înscrierile candidaților la acest program unic în zona de vest a României este 11 septembrie 2026. ”Recomandăm cu multă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT se încheie înscrierile la programul MBA organizat împreună cu University of West London
Ultimul weekend de vacanță aduce la Iulius Town o varietate de momente pentru toată lumea. Peste 400 de elevi și studenți din trei țări vor fi prezenți în cadrul „Finalei Open Robotics Intelligent Grid”, unul dintre cele mai mari evenimente internaționale de robotică din Europa. Micii curioși sunt invitați la un atelier interactiv, unde vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robotică, tehnologie 3D, muzică și adrenalină în ultimul weekend de vacanță la Iulius Town
Începând de astăzi, timp de trei zile, oraşul Sânnicolau Mare îmbracă haine de sărbătoare. În perioada 4–6 septembrie, locuitorii celui mai vestic oraş al României sunt invitați la o nouă ediție a „Zilelor Orașului Sânnicolau Mare”. Iniţiativă inedită, din acest an prima zi din cadrul marii sărbători a oraşului va fi dedicată special talentelor locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei zile de sărbătoare în cel mai vestic oraş al României. Încep „Zilele Orașului Sânnicolau Mare”
Atmosferă demnă de meciuri mai importante. Circa 8.000 de spectatori au făcut spectacol în tribune la un meci de Cupa României. S-a întâmplat la Sibiu, unde Poli și Rapid au arătat că sunt speranțe… Alb-violeții poate meritau mai mult după prima parte, dar în cele din urmă, gruparea oaspete, mai experimentată a cules laurii! A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Frăție în tribune, nu și pe teren! Poli a jucat, dar nu a fost destul pentru un rezultat bun cu Rapidul, în Cupa României
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.