Prefectul de Timiș e supărat pe instituțiile publice din județ. Nu au oferit sprijin pentru transportul cadrelor medicale

Proaspăt numit pe funcție, prefectul Mihai Ritivoiu a solicitat sprijin din partea instituțiilor publice din județ în vederea oferirii către cei de la Ambulanță, prin detașarea unor autovehicule cu șofer pentru transportul personalului medical. În acest moment, Ambulanța este sufocată de numărul mare de cereri pentru testarea împotriva Covid 19, iar medicii și asistenții ajung foarte greu la aceste solicitări. Răspunsul primit, cu o singură excepție, ISU, a fost total inexistent.

Supărare mare pentru prefectul Mihai Ritivoiu. Instituțiile deconcentrate aflate în subordinea Prefecturii nu au răspuns solicitării lansate, de a ajuta cu mașini cu șoferi, personalul medical de la Ambulanță să se deplaseze pentru a realiza la domiciliu testări pentru Covid 19. Singura instituție care a răspuns pozitiv, una care o face aproape permanent și care este și apreciată de public, este ISU. În rest… zero.

”Serviciul de Ambulanţă Timiş este sufocat de numărul mare de solicitări de la populaţie pentru testarea la domiciliu și este total deficitar la capitolele maşini şi şoferi. În Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă de vinerea trecută, Prefectura a cerut instituţiilor participante să vină în ajutor și să pună la dispoziţie maşini şi şoferi pentru transportul cadrelor medicale la testare. În afară de ISU Timiş, care a disponibilizat cinci maşini şi merită mulţumiri publice, nimeni nu a mai dat vreun semn legat de acest subiect”, a transmis Ritivoiu.

Acum el anunță că va cere instituțiilor vizate să prezinte liste clare cu ce pot disponibiliza pentru binele colectiv. Ca un exemplu, el renunță la mașina de serviciu în scopul transportului personalului medical.

”Voi solicita astăzi tuturor instituţiilor deconcentrate aflate în coordonarea directă a Prefecturii să prezinte în scris câte maşini şi şoferi pot disponibiliza pentru a susține activitatea Serviciului de Ambulanță, iar în cazul în care nu au posibilitatea, să și explice care este cauza.  Între timp, pentru că vreau să dau un semnal de implicare totală, voi renunţa la maşina Prefecturii şi la şofer în favoarea Serviciului de Ambulanţă. În perioada următoare mă voi deplasa singur la serviciu și pe teren cu mașina familiei, până când trece valul și nu va mai fi nevoie de ajutorul lor. Sper ca forţa exemplului personal să mobilizeze mai bine instituţiile statului”, a încheiat Ritivoiu.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Anca S. a spus: (februarie 2nd, 2022 at 12:26 )

Eheheeeiii, domnule Cutare, asta mergea pe vremuri când partidul era în toate ! Dacă o instituție are mașini disponibile, înseamnă că nu au treabă. Te-ai uitat care sunt atribuțiile entităților despre care vorbești ? Le ceri matale explicații , ce să zic ! Prefectul nu e prim-secretarul județenei de partid, nene !

IMPOSTOR DE PRIMAR a spus: (februarie 2nd, 2022 at 13:33 )

Domnule prefect! Si eu DONIMIC FRIG si LASCAU 3 NOAPTEA am vrea sa renuntam la masinile de serviciu si sa ne deplasam cu BOZANCAIELE pe care le am primit mura in gura sau mai bine spus lasate de GREAUA MOSTENIRE,Dar nu putem ca dureaza 6-7 luni pina le punem in circulatie,nu avem stati de tramvai corespunzatoare pentru ele vor fi gata prin 2025,turci sant capabili sa livreze mai repede garnituri noi decat putem noi sa le punem in circulatie.Asa ca ne pare rau nu putem renunta la masinile de serviciu

Prost no. 12 365 328 a spus: (februarie 3rd, 2022 at 12:09 )

Forța exemplului personal e mare! Unii, spre exemplu, au pensie 1500 RON/lună și pornesc centrala doar 1 oră pe zi pentru că le pasă de planetă, de efectul de seră și mănâncă puțin pentru că nici poluarea nu le e indiferentă. Apoi pleacă săraci și înjosiți și amărâți la cele veșnice pentru a mai micșora amprenta ecologică a țării. Dar nu mai înainte de a vota partide social-democrate care se ocupă cu redistribuirea veniturilor în societate. Către ele și membri lor de seamă, mari vorbitori!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.