Ce salarii au șefii din Primăria Timișoara. O greșeală administrativă a făcut publice toate veniturile de bază ale acestora

Probabil din cauza unei greșeli administrative, la un proiect de hotărâre ce urma să fie supus dezbaterii aleșilor, publicat pe portalul municipalității, a fost atașată o listă a veniturilor pe care oamenii din Primăria Timișoara le primesc. Deși doar la o lecturare atentă a documentațiilor aferente proiectelor puteai descoperi ”minunea”, consilierul local PNL, Dan Diaconu, a făcut-o, dovedind că el chiar analizează ce îi transmite conducerea primăriei la votat. Așadar, vedeți mai jos ce venituri au principalii oameni din cadrul instituției, inclusiv primarul și viceprimarii.

Ședințele de plen ale Consiliului Local Timișoara devin pe zi ce trece tot mai interesante, iar cea de marți nu s-a dezmințit. Pe lângă votul pentru demiterea consiliului de administrație al STPT și numirea unuia nou, Dan Diaconu s-a distrat de debandada care apare la publicarea pe portalul Primăriei Timișoara a documentațiilor aferente proiectelor de hotărâre de consiliu local. La unul dintre acestea, unul referitor la organigrama Spitalului Municipal Timișoara, a descoperit o listă cu toate salariile plătite șefilor din instituție, deși proiectul nu avea absolut nicio legătură cu lista publicată..

Văzându-se în fața situației deja consumate, viceprimarul Ruben Lațcău, șef de ședință de plen, nu a putut decât să constate situația și să promită sancțiuni pentru cineva care nu și-a făcut treaba cum trebuie.

Dar iată care sunt salariile de bază, sume brute, ale oamenilor de pe funcții în Primăria Timișoara.

Dominic Fritz, primar – 23.400 lei
Ruben Lațcău, viceprimar – 20.800 lei
Cosmin Tabără, viceprimar – 20.800 lei
Matei Creiveanu, administrator public – 20.800 lei

Culiță Chiș, director Direcția Generală Drumuri, Poduri – 19.783 lei
Șef Birou Transport și Siguranța Circulației – 11.718 lei
Șef Birou Monitorizare Trafic – 16.014 lei
Șef Birou Generare și Management Proiecte Edilitare – 4.949 lei
Garofița V. Mara, șef Birou Administrativ – 9.232 lei
Director executiv, Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse I Est – 20.081 lei
Crina I. Peța, șef Biroul Audit – 9.592 lei
Adrian Bere, director executiv Direcția Mediu – 12.469 lei
Diana Donawell, șef Birou Relații Internaționale – 9.232 lei
Nicolae Lucaci, șef Birou Logistică – 9.232 lei
Dan Reșitnec, șef Birou Asistare Primar – 9.232 lei
Caius Șuli, secretar general – 13.189 lei
Simona Drăgoi, șef Serviciul Administrație Locală – 10.491 lei
Maria Rusan, șef Serviciul Autoritate Tutelară – 10.071 lei
Mirel Munteanu, șef Șerviciul Relaționare Directă cu Cetățenii – 10.791 lei
Steliana Stanciu, director executiv Direcția Economică – 18.703 lei
Ramona Dorina Radu, șef Serviciul Buget – 15.736 lei
Liviu Andron, șef Biroul Contabilitate – 9.892 lei
Slavița Dubleș, șef Birou Evidența Mijloacelor Fixe – 9.232 lei
Alina Ramona Rosenblum, șef Birou Finanțări Buget Local – 10.331 lei
Paul Constantin Duțescu, Biroul Servicii Suport – 10.551 lei
Iuliana Claudia Fruntelată, șef Birou Managementul Documentelor – 9.232 lei
Bogdan RAdu Sperneac, director executiv Direcția de Evidență a Persoanei – 11.630 lei
Carmen Găvădescu, șef Birou Actualizări Verificări Furnizări Date – 9.592 lei
Diana Andreea Petrovici, șef Birou Proceduri Speciale Stare Civilă – 9.592 lei
Mihaela Dumitru, șef Birou Contencios – 9.592 lei
Mihai Boncea, director executiv Direcția Patrimoniu – 11.630 lei
Călin Pîrva, șef Birou Clădiri și Terenuri – 9.232 lei
Otilia Sîrca, șef Birou Administrare Spații Utilitare – 10.617 lei
Anca Lăudatu, șef Serviciu Sport și Baze Sportive – 11.540 lei
Gabriel Almăjan, arhitect-șef – 12.469 lei
Magdalena Nicoară, director executiv Direcția Autorizare și Control – 18.703 lei
Gabriela Borcsi, șef Serviciu Certificări și Autorizări – 10.491 lei
Adriana Deaconu. șef Serviciu Finanțări Nerambursabile – 10.491 lei
Diana Nica, șef Birou Administrare Spații Verzi – 10.631 lei
Ioan Ganciov, șef Serviciu Administare Infrastructură Rutieră – 15.736 lei
Vasile Dumitru Olar, șef Birou Infrastructură – 14.388 lei
Cristina Gavra, șef Birou Mobilitate și Transport – 14.388 lei
Lucian Buda, șef Serviciu Administrare Rețele Publice – 15.736 lei
Camelia Manuela Ceaușescu, șef Birou Rețele Hidrotehnice – 12.469 lei
Vesna Struta – Ciolacovici, șef Birou Monitorizare și Gestiune Trafic – 9.592 lei
Gabriela Bica, șef serviciu – 14.687 lei
Octavian Cristian Munteanu, șef Birou Reabilitări Clădiri Publice – 14.388 lei
Sanda Greblă, șef Serviciu Infrastructură Culturală – 14.028 lei
Loredana Sibian, șef Serviciu Investiții – 10.491 lei
Nastasia Pop, șef Birou Contracte – 14.388 lei

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Mayer a spus: (martie 16th, 2022 at 13:06 )

„Aici sunt banii dumneavoastra”.

vest a spus: (martie 16th, 2022 at 13:07 )

„Aici sunt banii dumneavoastra”.

Frunza a spus: (martie 16th, 2022 at 15:07 )

Tăietori de frunze la câini (maidanezi) au salarii mai mari decât un profesor/medic care au făcut școală nu dețin doar diplome obținute la apelul de seară…
Greblutza are cu (in)cultura mare… legătura

gabriela borcsi a spus: (martie 16th, 2022 at 18:34 )

Ias da afara pe toti hotii si incompetentii din lista de mai sus

Koko a spus: (martie 16th, 2022 at 18:43 )

Da’ palatu’ în centru, cât e palatu’? Scump, doamnă, scump! Dincolo, la domnii Ciuhandu și Robu era mai ieftin!!!

Leo di taio a spus: (martie 16th, 2022 at 22:29 )

Din cauza INCOMPETENTILOR platiti din banii nostrii de taxe si impozite, din cauza lor nu aveti caldura, curatenie, infrastructura sportiva.DE FAPT NU AVETI NIMIC DECAT OBLIGATIA DE A-I FINANTA .Aici sant banii ptr. certificate verzi,ptr. stadion, ptr. sala de sport ,ptr. spitale,scoli, crese.

Grimmie a spus: (martie 18th, 2022 at 20:38 )

Salarile sunt brut, nu net. Jumatate din ce este acolo merge la stat.

Multi sunt din Corporatii, unde aveau salariu mai mare si benefici serioase.

Toate astea erau publice. Pe site. Ce anume conspiratie ai demascat?

Imagineaza-ti chiar să platesti pe cineva sa-ti scrie o asemenea epopee jurnalistica…

marcel a spus: (martie 23rd, 2022 at 12:50 )

Daca mai adaugam sporurile ies niste sume frumusele. Ce sa te mai chinui in privat?

Yoli a spus: (decembrie 18th, 2025 at 08:59 )

Lasatio mai moale ca acestea au fost salarile din celalat mandat actualele salatii sant mult marite………!!!!! La primarie este de munca cum ar zice se pare viitorul primar RUBEN LATCAU actualmente doar vice primar cu drepturi depline cat timp titularul F R I T Z este mai tot timpul in delegatie ba in Bucuresti, ba in Germania ,ba in Belgia ,ba in Austria,ba la Paris pentru lecti de administratia Parisului……!!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
În parteneriat, Primăria Timișoara și Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) au reușit o remarcabilă performanță dendrologică: au identificat primii 12 arbori remarcabili din oraș, în Parcul Copiilor și în Parcul Regina Maria. Printre aceștia se numără un Ginkgo Biloba a cărui poveste este legată de familia Mühle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a descoperit 12 arbori remarcabili, inclusiv Ginkgo Biloba plantat de Muhle, în parcurile Timișoarei
Consiliul Județean Timiș se vede nevoit să modifice din nou hotărârea referitoare la realizarea proiectului de extindere la patru benzi a drumului care leagă Sânandrei de Drumul Național 69, Timișoara – Arad. Este a 15 modificare care trebuie aplicată, aceasta la cererea Ministerului Dezvoltări, pentru a se putea obține finanțarea prin Anghel Saligny promisă, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata
Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
Luna octombrie a anului 2023 aducea redeschiderea Cinema Timiș, cea mai mare sală de proiecție din Timișoara, cu o capacitate de 500 de locuri și situat chiar în centrul orașului. Cei trei ani de activitate vor fi sărbătoriți cu o serie de evenimente speciale, care vor avea loc în perioada 16-18 octombrie. La Cinema Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinema Timiș ajunge la trei ani de activitate de la redeschidere. Timp de trei zile va fi un program inedit
Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D
Organizația care se ocupă cu managementul fondurilor europene în Regiunea Vest lansează un proiect extrem de ambițios în domeniul transportului public. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest propune realizarea unui sistem integrat de transport public inter și intrajudețean, care să conecteze localitățile din Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Acesta va fi realizat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Provocare pentru autorități. Șapte milioane de euro pentru realizarea unui sistem de transport public inter și intrajudețean în Regiunea Vest
Lucrările de pe șantierul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei merg excelent. La cinci luni de la emiterea ordinului de începere, stadiul general al lucrărilor a depășit 25%. Pe secțiuni, la unele dintre obiective s-a depășit de mult stadiul general. La terasamente, lucrările de decapare și excavație au ajuns la peste 78%, iar lucrările de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un sfert din Centura Vest este terminată, la cinci luni de la începerea lucrărilor/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.