Ce se întâmplă în USR Timiş? Probleme în paradis sau furtună într-un pahar cu apă?

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Săptămâna trecută în Consiliul Local s-a petrecut un lucru foarte greu chiar şi de imaginat, darmite de întâmplat, cu un an în urmă. Şi mă refer la fisurarea monolitului USR, prin abţinerea de la vot (echivalentă cu vot împotrivă) a consilierului Andrei Meşter la un proiect important pentru executivul condus de Dominic Fritz, respectiv înfiinţarea Administrației pentru Educație și Sănătate. La trei zile de la această întâmplare, consilierul judeţean USR Raul Olajos, într-o apariţie TV, legitimează demersul colegului său, vorbind de democraţia din USR, în opoziţie cu “monoblocul” partidele tradiţionale.

Alte două zile mai târziu, un alt consilier local USR, Răzvan Negrişanu, amendează public ieşirile celor doi. Negrişanu chiar explică modul în care consilierii locali USR colaborează la elaborarea unui proiect, concluzia fiind că Meşter nu are nicio scuză. “Un vot împotriva a ceea ce ne-am asumat toți și am promis cetățenilor Timișoarei este o încălcare a unui contract social”, afirmă Negrişanu.

Şi dacă acestea nu erau de ajuns, într-un fel de spirală a evenimentelor, luni, consilierul local Vlad Boldura, ex-PLUS, la fel ca Meşter şi Olajos, demisionează, aparent intempestiv, din Consiliul Local, lăsând loc unei colege provenind din USR. (E important aspectul acesta cu PLUS şi USR, asupra căruia voi reveni.) În spiritul corectitudinii trebuie spus însă că demisia lui Boldura nu are nicio legătură cu celelalte evenimente, el intenţionând să facă acest pas încă din toamna anului trecut. Momentul ales pentru demisie a turnat însă la greu apă la moara zvonisticii privind mari turbulenţe în filială.

Surpriza acestor ieşiri publice este cu atât mai mare cu cât filiala USR Timiş, spre deosebire de ce se întâmplă în alte organizaţii judeţene sau chiar la nivel naţional, a fost extrem de disciplinată şi ferită de scandaluri. Sigur, asta nu înseamnă că nu au fost, nu sunt şi nu vor fi asperităţi. Dar acestea au fost ţinute sunt obroc, ieşirile de săptămâna trecută fiind primele care au spart zidul virtual al disciplinei interne de partid.

Şi trebuie spus că defecţiunea lui Meşter este cu atât mai importantă cu cât majoritatea USR este la limită în Consiliul Local, după ce PNL a intrat în opoziţie, uitându-şi la putere “doar” un viceprimar. Mai exact, administraţia Fritz este susţinută doar de consilierii USR şi liberalul dizident Raul Ambruş. (Formalităţile privind excluderea lui din partid nefiind epuizate, Ambruş poate fi cosiderat încă membru PNL). Prin urmare, nu doar că aleşii USR nu-şi permit să absenteze la nicio şedinţă, dar votul fiecăruia dintre ei, inclusiv al lui Meşter, este decisiv.

Problema din USR Timiş trebuie privită înspă şi în context naţional. Schimbarea conducerii partidului n-a adus liniştea dorită. Ba dimpotrivă, se vorbeşte tot mai mult despre o mişcare centrifugală în care sunt prinşi foşti membri PLUS ai lui Dacian Cioloş. Membri care şi-ar găsi mai degrabă liniştea în PNL. De altfel, întrebat în emisiunea despre o astfel de apropiere, Raul Olajos a spus, textual, “puţin probabil”. Aşadar, nu a respins categoric varianta. Ori într-o politică românesacă în care şi “NU”, înseamnă de multe ori “DA”, “niciodată” a fost mereu “oricând”, un “puţin probabil” poate fi tradus oricum. Cât despre întrebarea din titlu, în mod cert problema e mai mare decât o “furtună într-un pahar cu apă”, dar în nici un caz nu e un tsunami. Cel puţin în acest moment.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Dr. D. a spus: (martie 25th, 2022 at 07:21 )

Nepoții celor cărora tancurile sovietice le-au deschis drumul spre Timișoara nu dorm, ci fac ceea ce-au făcut bunicii lor. Așa că, faptul că n-au rupt până acum din USR este de mare mirare!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.