Politehnica Timişoara va încheia grupa A a play-out-ului Ligii 2 cu o deplasare lungă, în Moldova, în fief-ul Politehnicii Iaşi. Va fi ultima partidă oficială a alb-violeţilor înaintea „dublei” cu FC Braşov din barajul de menţinere în eşalonul secund.
„E un joc între două echipe cu stări de spirit diferite. Iaşiul, la ultima apariţie pe teren propriu, liniştiţi, pentru că din punct de vedere al clasamentului nu se mai poate întâmpla nimic. Pe de altă parte, noi, care avem ultimul joc înaintea barajului – finalei campionatului – una nedorită ce-i drept, însă, o finală care trebuie să ne găsească la capacitate maximă”, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.
Alb-violeţii vor fi lipsiţi în nord-estul Moldovei de aportul mai multor componenţi. „Sperăm că ca de săptămâna viitoare să le rezolvăm, astfel încât la jocul cu Braşov să avem întreg lotul la dispoziţie”, a adăugat Nicu Croitoru. Căpitanul Ioan Mera este suspendat, în timp ce Zaluschi, Olariu, Sofran şi Pamfile au probleme de ordin medical. „Am hotărât să nu-l forţăm, săptămâna aceasta a continuat tratamentul. Sperăm ca de săptămâna viitoare să intre în program normal cu echipa”, a concluzionat tehnicianul despre cel din urmă.
Partida Politehnica Iași – Politehnica Timișoara se dispută sâmbătă, 7 mai, de la ora 12.45 (televizat pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1), în etapa a VII-a (ultima) a play-out-ului Ligii 2. În grupa A, moldovenii ocupă locul 4, cu 33 de puncte, în timp ce echipa viola se află pe 5, cu 28 de puncte.
Comentarii prin facebook