Proaspăt divizionara secundă CSC Dumbrăvița a remizat, scor 1-1, în amicalul disputat astăzi pe terenul formației de Liga a III-a, Avântul Periam.
Dumbrăvița a condus din minutul 35, atunci când Adrian Bain a marcat cu capul, după un corner executat de Călin Toma. Egalarea a venit la ultima fază a primei reprize, atunci când gazdele au înscris pe fondul unor greșeli colective ale defensivei alb-verde.
Cu o săptămână înaintea startului, Cosmin Stan admite că echipa încă suferă în ceea ce privește prospețimea: „Nu avem cum să fim la un nivel foarte bun în momentul de față, e clar, ținând cont de toate aspectele din această perioadă. A fost o pregătire dură, chiar spartană, antrenamente foarte tari. Consider că suntem undeva la 50% din potențial în momentul de față. Sper ca până sâmbăta viitoare să mai creștem cu 10, poate 20 de procente. Ar fi perfect să ajungem la 70%. Probabil că, în două-trei etape, vom fi la nivelul maximal, dar asta depinde și de rezultate. Dacă am avea rezultate bune în începutul de sezon, probabil că ar grăbi procesul de intrare în formă bună”.
A evoluat pentru Dumbrăvița: R. Mikloș – S. Sabău, Bain, C. Toma – Amariei, Olaru, Ilan, L. Bodri, Grancea – Grigoriu, Ungureanu. Au mai intrat: Curea, Simon, T. Bodri, Bura-Koț, P. Pașcalău.
Comentarii prin facebook