Străzile centrale ale Timișoara s-au ”colorat”. Sute de tineri, la Marșul Pride TM/FOTO

Fără costume excentrice, dar dotați cu pancarte cu texte semnificative, cu steaguri în culorile curcubeului, inclusiv unul de mari dimensiuni, participanții la Marșul Pride TM au defilat pe străzile Timișoarei. Au fost sute de participanți, localnicii au fost completați cu cei care le împărtășesc ideile în alte orașe, dar și din Serbia sau Franța. În total câteva sute de persoane.

Lor li s-au adăugat forțe de ordine importante, care au avut grijă ca pe parcursul turei care a început în Parcul Loga și s-a încheiat în Parcul Regina Maria să nu fie incidente. Și nici nu au fost, cu excepția a câteva mici vociferări la adresa participanților.

Nu este prima dată când are loc un eveniment dedicat comunității LGBTQ din Timișoara, dar a fost prima dată când evenimentul a inclus și o asemenea paradă.

Prezența a fost una selectă, celor din coloană li s-au alăturat reprezentanți ai ambasadelor de la București ale Marii Britanii sau Statelor Unite ale Americii, doi parlamentari norvegieni, dar și viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.

 

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

18 comentarii pentru acest articol

Jack a spus: (iulie 2nd, 2022 at 21:49 )

Astia sunt bolnavi psihic. Locul lor e la spitalul de nebuni.

Curcubeu vs Curcucernic a spus: (iulie 2nd, 2022 at 22:42 )

Unora le place „cârnațul”, altora nu, alții stau cu competența-n gură toată ziua și-l înjură pe Fritz. Numai că azi au trebuit să-și înghită blestemele și afuriseniile fiindcă ieri la Timișoara a fost o delegație a OSCE (Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului), iar vicele (Tabără) a dat asigurări că. Deci, la loc comanda în mănăstire, participă doar băieții care filmează pașnic!!!

Ion a spus: (iulie 3rd, 2022 at 06:53 )

Mandria vine inaintea caderii

Snow a spus: (iulie 3rd, 2022 at 07:03 )

Jack, tata bolnav psihic ești tu , a fi homosexual /lesbiana și altceva din LGBTQ+ nu înseamnă că ești bolnav psihic , atât de prost ai rămas încât nu știi să te documentezi și nu știi că homosexualitatea nu e considerată de ani buni o boală.

Unul oarecare a spus: (iulie 3rd, 2022 at 08:48 )

Daca asta este noua viziune despre normalitatea adusa de USR in frunte cu FRITZ si LASCAU atunci prefer sa traiesc in anormalitatea de pe vremea lui ROBU. Cu caldura si apa calda,cu curetenia de bine de rau in oras,cu festivale de traditie tinute,cu investiti facute nu pe hartie!

Robu a spus: (iulie 3rd, 2022 at 10:31 )

Se întorc martirii de la revoluție în mormânt.Penyru ce au fost împușcați atunci..Sodoma și Gomora.

Pulosu a spus: (iulie 3rd, 2022 at 11:20 )

Bulangiii care se ard în caca. Huuuooooo

Gfdd a spus: (iulie 3rd, 2022 at 11:40 )

Dezaxati, derpravati, bolnavi mintali, perversi. Niste gunoaie umane

Anoynim a spus: (iulie 3rd, 2022 at 14:06 )

Fiecare e liber sa se iubeasca cu cine vrea. Din pacate a devenit o moda si se face propaganda pro LGBT.etc. Ma intreb de ce oare…

Kontra a spus: (iulie 3rd, 2022 at 14:58 )

Iată că se găsesc și-n pașalikul Temeșvarului bărbați bravi, normali la cap, centrați, axați, ne-perverși! Politicoși și competenți!!!
Doame-ajută și dă-le moarte la dujmani!

Gigi a spus: (iulie 3rd, 2022 at 15:46 )

Asta ne mai lipsea, nu avem destul Sodoma și Gomora în orașul nostru, iată că dracu nu doarme, dar mai are puține zile că mânia Lui Dumnezeu va veni peste ei dacă nu se pocăiesc .

Gigi a spus: (iulie 3rd, 2022 at 15:49 )

Nu trebuie lăsați să spurce Orașul Timișoara, aceste elemente care seamănă a om, dar nu sunt.

Bio a spus: (iulie 3rd, 2022 at 16:20 )

Pentru Snow
Dacă este normalitate,omenirea nu se va mai înmulți,și în o sută de ani va dispare.
Cred că și tu faci parte din normalii ăștia.

Cetatean a spus: (iulie 3rd, 2022 at 17:27 )

Nu pricep aceste marșuri, oricum legislația e clara, nu sunt discriminați la angajare, la locul de muncă. De ce trebuie să facă aceste parade. Timișoara este unul din cele mai tolerantă orașe dar când vrei cu forța să îți impui punctele de vedere, încălcând libertatea celorlalți de conștiință, e o problema.

@Citizen Straight a spus: (iulie 3rd, 2022 at 19:42 )

Nu le intră nimeni cu bocancii în conștiință celorlalți, majorității.
Poate-i bine să se facă parade din astea pentru ca fiul tău sau nepoții tăi, când ajung în Vest și vor face cunoștință cu un cuplu gay, să nu se blocheze uitându-se ca curca-n lemne, nici să izbucnească-n râs ca proasta-n târg.
De-aia. Pentru că nu pare c-ai stat vreodată de vorbă, sincer, cu un homosexual nici n-ai citit „Alexis sau despre lupta zadarnică”, de exemplu. Pentru că dac-ai încercat să scapi de vreo adicție în viața ta (și-ai reușit), îți poți face o idee despre greutatea lanțurilor. Sau, dac-ai fost târât de pasiune spre cineva, știi ceva despre mărimea forței care te-a târât.
Pe de altă parte, și tu faci parte dintr-o minoritate, cea a-celor-care-nu-pricep. E bine să încerci să pricepi, neașteptându-l pe mesia Simion să-ți livreze-n cioc înțelegere predigerată.
Poate unele lucruri sunt noi, e-adevărat că nu sunt discriminați la locul de muncă, însă sunt și locuri și situații în care sunt. Lasă-le o zi (o oră, de fapt) să se manifeste public, dacă vor.
Că homosexualitatea sau orientările diferite sunt promovate excesiv pe unele canale (Hollywood, de exemplu), că o astfel de promovare este o armă pentru inducerea de revoluții colorate în țări cu rezistență mare la capitalism, e o cu totul altă poveste.

Ilie Negoiu a spus: (iulie 3rd, 2022 at 21:47 )

În loc să-nfrunte realitate, se ascund după steaguri colorate.
În loc de fapte bine cimentate, urmăresc crezuri colorate.

Lipsă grosolană de realitate în acești tineri; decît să vadă necuratele din afară, se închid cu perversiile lor în groapă.

Eli Eli Lama Sabachthani?

Andrei a spus: (iulie 4th, 2022 at 07:16 )

Și circulația inchisa! Orice s ar intampla, în afara de stare de urgenta, nu ar trebuii sa închideți artere de circulație! Plătim sa mergem cu mașinile și trebuie sa folosiți forte de ordine sa închideți străzi! În rest despre cei care vor sa manifeste sa meargă pe trotuar, în parc, pe pietonale, dar nu sa se închidă străzi! Sa se tragă unde vor ei dar fără alte restricții….😜🤣

Just me a spus: (iulie 4th, 2022 at 16:53 )

Daca nu va pocăiți,o sa va ia dracu pe toți în iazul lui de foc și o să va jintuie pe vecie.Sa vedem ce steag mai fluturați atunci

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.