Ieri dimineața, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 51 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa între localitățile Lăpușnic și Bara, județul Timiș a fost atacat de 6 câini care i-au provocat multiple plăgi la nivelul corpului.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cei 6 câini aparțin unui bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Bara.
În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia, asupra unei persoane”.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.
Comentarii prin facebook