În data de 9 august, în intervalele orare 09:00-12:00 și 16:00-19:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au organizat o acțiune în municipiu, care a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.
Astfel, polițiștii au legitimat 125 de persoane, au controlat 110 autoturisme, au efectuat 38 de testări cu aparatul etilotest și 4 testări cu aparatul drugtest.
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 76 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.195 de lei, pentru nerespectarea normelor rutiere, conform OUG 195/2002R, dintre acestea 59 de sancțiuni fiind aplicate pentru nerespecatrea regimului legal de viteză.
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, două permise de conducere.
Acest gen de activități vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere.
Comentarii prin facebook