Ultima rețea comercială de mari dimensiuni vizitată de inspectorii de la Protecția Consumatorilor a fost cea a Auchan. În cursul lunii septembrie 2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a realizat o serie de controale, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de supermarketuri amintit, la nivelul întregii țări, inclusiv în Timiș.
În județul Timiș, au fost controlate 4 unități, iar, pentru neregulile constatate, comisarii timișeni au aplicat 4 amenzi contravenționale, în valoare totală de 45.000 lei. A mai fost scris un avertisment și a fost dispusă oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de aproximativ 2.000 lei. A mai fost stabilită oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru o unitate, la zona Gastro, la punctul de lucru Iulius Mall.
Abaterile de la legislație constatate de comisarii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș, în timpul controalelor s-au referit la: comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită; comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic; utilizarea unor vitrine de expunere la comercializare, a produselor de panificație-patiserie, insalubre; în blocul alimentar au fost identificate pardoseli, cuptoare, tăvi și ustensile de lucru neigienizate; folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar; nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători; comercializarea peștelui refrigerat,cu modificări organoleptice.
Comentarii prin facebook