Raoul Trifan anunță lansarea unui proiect de lege privind transparentizarea contractelor partide – trusturi de presă

Raoul Trifan

Raoul Trifan

Senatorul de Timiș Raoul Trifan, împreună cu alți parlamentari USR, a inițiat joi un proiect de lege care transparentizează complet cheltuielile partidelor cu presa. Cintractele de acest tip trebuie să fie publice, spune reprezentantul USR Timiș.

Traversăm timpuri dificile, în care marile trusturi de presă sunt anesteziate de partidele vechi cu milioane de euro din bani publici, iar subiectele de maxim interes public sunt ocolite cu sfințenie de acestea. Licitația trucată pentru sute de BMW-uri a Poliției Române, sinistrele Legi ale Securității Naționale, golirea de sens a Legii Avertizorului de Integritate, noile Legi ale Educației, noile Legi ale Justiției, plagiatul prim-ministrului, plagiatul în formă continuată al Ministrului Educației. Acestea sunt doar câteva dintre subiectele ocolite de presa plătită din bani publici de către vechile partide”, spune Trifan.

Senatorul solicită eliminarea secretului comercial din contractele partidelor cu aceste trusturi.
Prevederile din proiect includ eliminarea secretului comercial din contractele dintre partide și trusturile de presă; Transparența totală a contractelor partidelor cu presa; Limitarea cheltuielilor cu propaganda la maximum 40% din subvenția încasată de la Stat. La fel ca în timpul campaniilor electorale; Clarificarea definiției sponsorizării politice a programelor media; Clarificarea semnalizării programelor media sponsorizate; Includerea emisiunilor de actualități politice în lista programelor a căror sponsorizare este interzisă. Contractele dintre presă și partide trebuie să fie publice, iar modul în care subvenția e cheltuită trebuie să fie complet transparent și să respecte principiile unui stat democratic. Traseul legii va fi unul dificil. Mă aștept ca restul partidelor să depună eforturi mari pentru ca acest proiect să nu vadă lumina zilei. Dar pentru asta suntem în Parlament și ne vom duce misiunea până la capăt.”, a încheiat Trifan.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

RUSINE a spus: (septembrie 29th, 2022 at 14:30 )

Da poi daca face „TRANSPARENTA” cum face colegul lui de partid DOMINIC FRITZ este totul clar! Dar acest mare SENATOR DEDERMANN nu are alte probleme decat cu ursi,transparenta,etc.Ca de asigurarea calduri in Timisoara,salarii si indemnizatii cat incape marite mai stie si alt ceva

Beni a spus: (septembrie 30th, 2022 at 07:06 )

Domnu ăsta de la PNL care îți zici RUSINE, omul ăsta e parlamentar, asta e rolul lui, să inițieze legi care să asigure rezolvarea unor probleme generale. Coruperea presei de către partide e o problemă uriașă. Atacul tău la persoană nu diminuează importanta proiectului.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni

Fostul candidat pro-rus la preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat de procurorii DIICOT din trafic, luni dimineață, în dosarul privind o  înșelăciune de 1,1 milioane de euro, transmite G4Media. Pe lângă suma de 1,1 milioane de euro reclamată de omul de afaceri Răzvan Leu, dosarul ar mai viza și tranzacții de peste 1 milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei

CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Studenții din cadrul Universității de Vest Timișoara au parcurs un curs de combatere a dezinformării

Un număr de 200 de studenți din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) au parcurs un curs de alfabetizare digitală, organizat în cadrul proiectului „Profesorii 4.0 în era digitală: combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale prin educație și formare în sălile de clasă europene”, finanțat prin programul Erasmus+. Teachers 4.0 Digital oferă o activitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții din cadrul Universității de Vest Timișoara au parcurs un curs de combatere a dezinformării

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de 200 de studenți din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) au parcurs un curs de alfabetizare digitală, organizat în cadrul proiectului „Profesorii 4.0 în era digitală: combaterea dezinformării și promovarea alfabetizării digitale prin educație și formare în sălile de clasă europene”, finanțat prin programul Erasmus+. Teachers 4.0 Digital oferă o activitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții din cadrul Universității de Vest Timișoara au parcurs un curs de combatere a dezinformării
Cu doar nouă zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz îşi aminteşte de rezistenţa întâmpinată în momentul în care a încercat să reorganizeze instituţia. El menţionează că, atunci când a preluat mandatul în 2020, Primăria avea 644 de posture, iar acum doar 423, în timp ce numărul de șefi a scăzut cu 46%. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu nouă zile înainte de-a pleca din Primăria Timişoara, Dominic Fritz evocă rezistenţa la reforme
Fostul candidat pro-rus la preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat de procurorii DIICOT din trafic, luni dimineață, în dosarul privind o  înșelăciune de 1,1 milioane de euro, transmite G4Media. Pe lângă suma de 1,1 milioane de euro reclamată de omul de afaceri Răzvan Leu, dosarul ar mai viza și tranzacții de peste 1 milion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Georgescu ridicat de procurorii DIICOT din trafic. E acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciuni
Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”
CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
Dominic Fritz a intrat pe ultima turnantă în ceea ce priveşte perioada pe care o mai are de petrecut în fruntea Primăriei Timişoara. Cu zece zile înainte de pierderea mandatului de primar al Timişoarei, Fritz face o trecere în revistă a serviciilor sociale oferite de municipalitate. Dominic Fritz spune că într-un comentariu la o postare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajuns la AMR (au mai rămas) 10 zile, Dominic Fritz vorbeşte de serviciile sociale oferite de Primăria Timişoara
Consilierilor locali timișoreni li se va cere acordul pentru ca, în perioada următoare, Comisia de Negociere cu Terții să înceapă discuțiile în vederea achiziționării de către municipalitate a unei vile situate în cea mai bună zonă a Timișoara, chiar pe Bulevardul CD Loga. Ineditul situației este că de această dată inițiativa imobiliară nu vine din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proprietarii oferă spre vânzare Primăriei Timișoara o vilă sitiuată pe cel mai dorit bulevard din oraş
Primăria Timișoara are în vedere găsirea unei noi posibilități de încasare alternativă a taxelor și impozitelor de la contribuabili. Direcția Fiscală a lansat în licitație un contract prin care terții să încaseze sumele datorate bugetului local. Va fi un contract de peste nouă milioane de lei, întins pe durata a patru ani, durată în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara pregătește nouă milioane de lei, pe patru ani, pentru găsirea unui nou încasator al taxelor și impozite
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.