Reparația drumului dintre Moravița și Oravița e doar la stadiul de documentație

drum judetean

drum judetean

Unul dintre cele mai ”uitate” drumuri din Banat, cel dintre Moravița și Oravița va fi reabilitat, dar nu prea curând. Mai avem de așteptat câteva luni, acum se lucrează la documentație, la elaborarea proiectului pentru Autorizația de Construire și a proiectului tehnic.

Pe 24 iunie a fost semnat contractul pentru „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru consolidare DN 57, km 152+990 – km 200+745, Oravița-Moravița”, contract care a primit ordinul administrativ de începere a primei etape de elaborare a Studiului de Fezabilitate la data de 05.08.2022. Termenul pentru finalizarea acestei prime etape este de 5 luni de la începere.

Dupa aprobarea Studiului de Fezabilitate se vor demara procedurile de aprobare a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului. Etapa a II a, respective Elaborarea Proiectului pentru Autorizaţia de Construire si a Proiectului Tehnic va începe după aprobarea indicatorilor tehnico –economici și are o durata de 7 luni;

Procedurile de achiziție a execuției lucrărilor vor putea fi demarate după finalizarea etapei a doua.

În prezent, au fost emise Certificatele de Urbanism de catre Consiliul Județean Caraș-Severin și Consiliul Județean Timiș și sunt depuse solicitări de obținere a avizelor și acordurilor conform solicitărilor acestora.

Trebuie menționat că pe sectorul Moravița – Jamu Mare au fost făcute, în această vară, lucrări de reciclare in situ, și a fost turnat covor asfaltic.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Warriors, participare onorabilă la turneul final la rugby U14

În perioada 13-15 iunie s-a desfășurat la Cluj-Napoca Turneul Final de U14 (născuți 2011-2012-2013) al Campionatului Naţional de rugby! Au participat cele mai bune echipe din ţară. Warriors Timişoara s-a prezentat cu cea mai tânără echipă din campionat și la final, a reușit să obțină un onorant loc 8, după multe meciuri intense şi spectaculoase....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors, participare onorabilă la turneul final la rugby U14
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

salariu

Salariul mediu din Timiș a depășit în martie pragul de 6.000 de lei pe angajat, cel puțin în datele oficiale

Luna martie a fost una excelentă pentru salariații din Timiș. Cel puțin asta ne spun datele statistice oficiale, conform cărora salariul mediu net a fost pentru luna amintită de 6.240 de lei pentru un angajat. Este pentru prima dată în acest an când acest prag a fost depășit, suprinzătoare este creșterea față de luna precedentă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salariul mediu din Timiș a depășit în martie pragul de 6.000 de lei pe angajat, cel puțin în datele oficiale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pregătiţi de spectacole? Va urma o săptămână de ceremonii, emoție și concerte live dedicate absolvenților Universității Politehnica Timișoara, dar și publicului larg. Universitatea Politehnica Timișoara transformă începutul verii într-o adevărată sărbătoare a reușitei academice. În perioada 27 iunie – 8 iulie 2025, UPT organizează ALUMNI FEST 2025, un eveniment complex care aduce împreună tradiția universitară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna absolvenţilor UPT! Zile cu spectacole şi voie bună: Carla’s Dream le va cânta studenţilor
Consiliul Județean Timiș a semnat contractul de finanțare pentru extinderea secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Clinic Județean Timișoara. Investiția este posibilă prin proiectul transfrontalier „Enhanced cross-border capabilities for primary, emergency and intensive care in Timis – Csongrád-Csanád cooperation area”, finanțarea fiind acordată în cadrul programului Interreg VI-A România-Ungaria 2021–2027. Cu bani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Timișoara va fi extinsă printr-un program trasfrontalier
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara are cea mai complexă și diversificată ofertă de studii în domenii relevante pentru viitor. Alegerea Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara poate fi o decizie inspirată, iar motivele sunt solide pentru oricine este pasionat de inovație, cercetare sau pur și simplu de o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul despre admiterea la USVT! Ofertă complexă şi diversificată
Tranzacția anunțată de curând, prin care Consiliul Județean Timiș urma să cumpere Hotelul Castel Royal, a devenit realitate și administrația județului a reușit parafarea tranzacției, chiar la un preț mai mic decât permiteau consilierii județeni. Așadar, pacienții cu probleme psihologice nu vor mai fi găzduiți în vechea clădire din Iosefin ci în camerele de patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș mută Clinica de Psihiatrie de pe Văcărescu la Moșnița pentru 2,1 milioane de euro
Din această săptămână, taxele și impozitele locale de la Timișoara se vor putea achita și prin intermediul rețelei Stația de Plată SelfPay. Această rețea beneficiază de 194 de terminale amplasate în mai multe locații din oraș și nu numai, acestea permit plăți către bugetul local, în mod eficient și sigur. Plata se va putea efectua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Taxele și impozitele locale din Timișoara se pot plăti la Stațiile de Plată SelfPay/FOTO
Elevii care aparțin minorităților naționale au susţinut luni proba scrisă la Limba și literatura maternă în cadrul primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. În Timiş, 79 de liceeni au dat proba la germană, 39 la maghiară, 11 la sârbă şi 25 la ucraineană. Din cei 154...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luni s-a dat ultima probă de la Bac: limba maternă
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.