Două persoane au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren. S-a întâmplat la Urseni, lângă Timişoara/Foto

O femeie a rămas încarcerată, alegându-se cu politraumatisme, după ce maşina în care se afla a fost lovită de un tren. S-a întâmplat la trecerea de nivel cu calea ferată în localitatea Urseni. Femeia şi o altă persoană din automobil au ajuns la spital, în timp ce niciunul dintre cei 60 de pasageri ai trenului nu a fost rănit.

În accident a fost implicat trenul R 9621 de pe ruta Timișoara-Lugoj, și un autoturism în care se aflau două persoane. În urma impactului, autoturismul a fost împins de tren pe o distanță de aproximativ 100 m, oprindu-se într-un cap de pod. O persoană din autoturism de sex feminin a rămas încarcerată.

La fața locului s-au deplasat de urgență 17 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD.

Echipajele de descarcerare au extras victima, în stare de conștiență, cu politraumatisme, și a predat-o unui echipaj medical. Ambele persoane din autoturism au fost transportate la spital.

În tren se aflau 60 de persoane care, din fericire, nu au necesitat îngrijiri medicale.

 

Update. Poliţiştii au anunţat că, în urma accidentului, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă

“Un bărbat, în vârstă de 65 de ani, a condus un autovehicul pe DJ592D dinspre Urseni spre Timișoara, iar la trecerea la nivel cu cale ferată a fost surprins și accidentat de un tren de călători, care se deplasa dinspre Lugoj spre Timișoara. În urma impactului, conducătorul auto și o femeie în vârstă de 64 de ani, pasageră în autovehicul, au fost răniți. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Timiş.

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

HAHALERĂ de GRINDEANU, e complice ptr NEPĂSARE a spus: (noiembrie 21st, 2022 at 14:35 )

Prin NEPASARE sa și a consilierilor de mucava cu pensii speciale. Devreme ce O bariera costa o fracțiune din paguba produsă de UN SiNGUR ACCIDENT, la această trecere.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”

Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea studioului LUN, un proiect creat la Timișoara de Manuela Marchiș Blînda și Cezar Blînda, în care sculptura, psihologia și designul contemporan se întâlnesc într-un limbaj artistic inspirat de natură. Atunci am vorbit despre începuturile atelierului, despre filosofia „neo-organică” și despre felul în care fiecare obiect este conceput...
Citeşte tot articolul Citeste articolul LUN – Designul care pune Banatul pe harta obiectelor cu poveste
Se anunță sărbătoare de zile mari la Şag, de Sfânta Maria, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Primăria şi Consiliul Local ale Comunei Șag și Parohia Ortodoxă Română Șag organizează în 15 și 16 august Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Manifestările se vor desfăşura la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, mare petrecere lângă Timişoara: Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană
Circulația rutieră pe DN7, în zona Leșnic se va desfășura cu restricții. De săptămâna viitoare, în apropierea localității din județul Hunedoara, vor începe lucrările de consolidare a corpului drumului, pe sectorul situat în vecinătatea râului Mureș. Soluția tehnică adoptată constă în consolidarea corpului drumului cu piloți forați. Totodată, vor fi refăcute structura rutieră și sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se consolidează DN7 cu piloți forați, pe malul Mureșului. Vor fi restricții de circulație până la finalul anului
Societatea de Ttransport Public Timișoara anunță că începând de luni, 10 august, și până în luna decembrie, chioșcul de bilete din Piața Traian va fi închis temporar, ca urmare a lucrărilor de infrastructură desfășurate în zonă. Pentru achiziționarea titlurilor de călătorie, călătorii sunt rugați să utilizați celelalte chioșcuri STPT din apropiere sau din alte zone...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT închide temporar chioșcul de bilete din Piața Traian
Universitatea Politehnica Timișoara a primit recent, vizita unei delegații din Japonia, participante la programul internațional REC, un proiect de schimb cultural și educațional dedicat tinerilor. UPT este singura universitate din România inclusă în itinerarul delegației, care vizitează Timișoara, Craiova, Oradea și București. Întâlnirea de la Universitatea Politehnica Timișoara a avut loc după vizita delegației la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din Țara Soarelui Răsare pe Bega! Tineri japonezi au vizitat UPT pentru a promova România în Japonia
În aceste zile de caniculă, Primăria Timişoara a deschis, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, Crucea Roșie și Școala Postliceală „Henri Coandă”, mai multe puncte de prim ajutor și hidratare în oraș. Totodatp, municipalitatea a invitat instituții și operatori economici din oraș să se alăture inițiativei. Se anunță în continuare o vară caniculară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canicula continuă. Au fost deschise mai multe puncte de prim ajutor şi hidratare în oraș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.