Derby câştigat de Ripensia în „Săptămâna morţilor”

Moşii de tomană au venit cu un meci în care „răniţii” de la Ripensia au întâlnit în derby-ul oraşului „morţii” de la Politehnica. Duelul a arătat de ce fotbalul bănăţean este atât de jos. În cele din urmă a câştigat echipa care a părut mai vie pe teren. Ripi s-a impus în minutul 91, după un gol superb înscris de Mihai Ene, 1-0.

Într-o zi clasică de toamnă, Ripensia a întâlnit lângă Gara Mică pe Politehnica, într-un derby al durerii, în care miza cea mare era o „gură de oxigen”. Cele două echipe nu au convins în acest sezon, dimpotrivă, multe evoluţii şterse şi un fotbal per-total slab. Nici azi nu a fost diferit, meciul fiind o luptă surdă între cele două careuri. Dacă prima parte a fost puţin mai alertă, a doua a fost slabă, chiar dacă au apărut şi ocaziile. Gavra cu o bară şi Benzar pe contraatac, putea deschide scorul. Finalul a găsit o echipă a gazdelor mai proaspătă.

În minutul 83, doar arbitrul a înţeles de ce a acordat o indirectă din careul mare amfitrionilor, rămasă fără rezultat, apoi în minutul 91 o liberă de la 18 metri a făcut diferenţa. Mihai Ene a executat impecabil şi a adus bucuria în tabăra gazdelor, dar şi multe reproşuri în contul vizitatorilor. Jucătorii alb-violeţi au fost apostrofaţi de suporteri, şi pe bună dreptate, mai ales că evoluţiile lor sunt slabe. Este probabil cea mai slabă echipă „viola” din istorie. Şi în ligiile mici, băieţii în ghete jucau, acum nimic!

Una peste alta, Ripensia a urcat pe locul 13 cu 15 puncte, iar Poli a preluat ultimul loc, 8 puncte în 13 jocuri. Atât se poate…

Ripensia: Toroc – Zamfirescu, Lalic, Fridrich, Gladun – Morariu, Stoi (cpt.) – Sofran, Zimța, Mogoș – Gavra. Au mai jucat: Piftor, Mihart, Ene, Călin, Ţiereanu.

Poli Timișoara: Murariu – D. Radu, Bocșan (cpt.), Germinio, Taub – Bakoș, Tsvetkov – D. Benzar, Zaluschi, Bîrnoi – P. Popescu. Au mai jucat: A. Ignea, Tudoran, Olariu, Oanea.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Haos a spus: (noiembrie 5th, 2022 at 13:57 )

Ăștia de la asa zisa Poli sunt incredibili de.prosti.
Aduc tot felul de petarde : străini sau romani gen Tudoran iar azi cel mai bun jucător a fost un copil numărul 28-Bakos.
Și antrenorul e slab.Nu a adus nimic.Doar petarda Tudoran și Bocșan sa ajungă căpitan.
Haos total în continuare.Cucul la ce canta oare.

Janel a spus: (noiembrie 5th, 2022 at 15:36 )

A.C RECAȘ NU E POLI ?

Janel a spus: (noiembrie 5th, 2022 at 15:38 )

Blestemul AC Recaș.

drucker a spus: (noiembrie 5th, 2022 at 16:43 )

Cele doua clone ACS si ASU , aparute din interesele personale ale fostului primar si a unor oameni din Druckeria , au ucis pe Poli a noastra a tuturor .

Remember Poli Timisoara
Respect CVUCS

Poli 21 a spus: (noiembrie 5th, 2022 at 19:24 )

Pai daca te numesti drucker inseamna ca esti unul din groparii echipei Poli .

drucker@Poli21 a spus: (noiembrie 6th, 2022 at 09:42 )

Esti nou venit prin Timisoara …
Drucker era cuvantul folosit pt cei ce sustineau in trecut CFR Timisoara . Este sinonim cu suporter .
In marea lor majoritate druckerii lui CFR , erau locuitori din Ronat si Mehala , etnici maghiari si germani majoritatea , multi muncitori la CFR .
Locul unde se intalneau sa chibitzeze despre fotbal era in Iozefin , in apropiere de intersectia cu str. Resita .
Deci nici o legatura cu actuala Druckeria .

Poli 21 a spus: (noiembrie 6th, 2022 at 13:50 )

Sunt timisorean de a IV-a generatie, iar notiunea de drucker am asimilat-o in Fabric, acolo unde faceam parte din „chibitzii” echipei Progresul. Asa ca lasa asa zisele lectii daca nu esti pregatit cum trebuie.

drucker@Poli21 a spus: (noiembrie 6th, 2022 at 18:03 )

„notiunea de drucker am asimilat-o in Fabric”

Atunci de unde dracu concluzia ta :
„daca te numesti drucker inseamna ca esti unul din groparii echipei Poli.”

PS : Bunicul meu a fost drucker al CFR -ului , tatal meu la fel .
Dar pe mine m-a inebunit complet , culoarea violet .

Remember Poli Timisoara
Respect CVUCS

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.