Un tânăr de 22 de ani, aflat sub influența alcoolului, a fost depistat de polițiștii locali mergând cu autovehiculul pe sens interzis. S-a întâmplat în această dimineaţă, pe strada Gheorghe Dima din Timişoara.
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă, aflați în patrulare azi dimineață, în jurul orei 04.25, au observat, pe strada Gheorghe Dima, un autoturism marca Land Rover, care se deplasa haotic pe accesul interzis. Acesta a fost oprit regulamentar, stabilindu-se că tânărul care îl conducea este din Satu Mare și are 22 de ani. El a fost sancționat conform OUG 195/2002 cu amendă de 290 lei și două puncte penalizare la permis.
În timp ce îi verificau documentele, polițiștii locali au observat că acesta emana un puternic miros de alcool, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj din cadrul Biroului Rutier al IPJ Timiș. A fost testat cu aparatul etilotest, iar în urma testului a rezultat faptul că avea o alcoolemie de 0,83 g/ l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Clinic Municipal în vedere recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Tânărul urmează să fie cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Comentarii prin facebook