Bugetul local al Timișoarei, în dezbatere publică vineri la prânz

dezbatere buget

dezbatere buget

Municipalitatea timișoreană a decis să accepte ideea organizării unei dezbateri publice pe tema bugetului local, care ar fi trebuit supus votului consilierilor în cursul ședinței de astăzi. Chiar dacă dezbaterea e ”din scurt”, fiind programată vineri la prânz, ideea în sine e un pas înainte.

Așadar, Primăria Municipiului Timişoara invită pe toți cei interesați la întâlnirea de dezbatere publică privind următorul proiect de act normativ: Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului local al municipiului Timișoara pe anul 2023.

Evenimentul va avea loc în data de 03.02.2023, ora 12, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timișoara, Bd. CD Loga nr. 1, et. 1 și prin platforma online ZOOM.

Pentru transmiterea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la proiectul de hotărâre supus dezbaterii, cetățenii interesați se pot adresa în scris Direcţiei Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală sau în format electronic, la adresa: camelia.crisan@primariatm.ro, până la data de 03.02.2023, ora 11.

Persoanele care doresc să participe online la dezbatere, vor anunța până cel târziu în data de 03.02.2023, ora 11, intenția de participare și totodată vor transmite opiniile pe care urmează să le pună în discuție, la adresa de e-mail de mai sus, unde vor preciza: numele, numărul de telefon, adresa de e-mail pentru transmiterea invitației online în vederea participării la ședință prin intermediul platformei online.

Participanții la dezbatere care se înscriu la cuvânt își vor susține punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului de hotărâre.

Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de 3 minute pentru fiecare participant.

Proiectul poate fi consultat online.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”

Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP

Potrivit unui sondaj INSCOP – FANATIK, 22,5% dintre respondenți cred  Spania este principala favorită pentru a câştiga CM 2026, care se dispută în SUA, Mexic și Canada. A doua favorită este Brazilia, cu 15,3% dintre voturile exprimate. Podiumul este completat de Franța. Spania îşi începe astăzi aventura pe tărâm american, disputând prima partidă cu selecţionata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO

Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

De la primele sloturi online care pur și simplu transpuneau cadrul fizic al aparatelor slots în format digital, industria iGaming a evoluat spectaculos, producând mecanici noi și schimbând substanțial unele detalii referitoare la desfășurarea sesiunilor de joc. Una dintre cele mai importante inovații din acest sector a fost apariția conceptului Megaways, care a modificat semnificativ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a schimbat motorul Megaways dinamica unei sesiuni de distracție la sloturi online
Administrația județeană dorește să crească atractivitatea turistică a zonei Fagetului. Iar pentru aceasta a realizat deja o serie de investiții și pregătește și altele. Turiștii care vizitează acea parte a Timișului trebuie să aibă parte de cele mai bune condiții. “Estul județului, poate cea mai pitorească zonă din Timiș, merită investiții importante pentru că ne-am...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o serie de investiții pentru dezvoltarea turismului în zona Făget
Potrivit unui sondaj INSCOP – FANATIK, 22,5% dintre respondenți cred  Spania este principala favorită pentru a câştiga CM 2026, care se dispută în SUA, Mexic și Canada. A doua favorită este Brazilia, cu 15,3% dintre voturile exprimate. Podiumul este completat de Franța. Spania îşi începe astăzi aventura pe tărâm american, disputând prima partidă cu selecţionata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP
Și-a păstrat titlul! Pilotul timișorean Radu Benea a obținut a doua victorie consecutivă în Campionatul Național de Viteză în Coastă, reușind să câștige Harghita Challenge la categoria turisme, unde a stabilit un nou record al traseului pentru această divizie atât sâmbătă, cât și duminică. Cel de-al doilea pilot al echipei Canova Racing, Nicolas Benea, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoreanul Radu Benea se impune la Harghita Challenge. Fiul, Nicolas, printre remarcații etapei
Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro
Pe porțiunea de autostradă lipsă dintre Margina și Holdea din autostrada A1 ar urma să circulăm de la începutul anului viitor, cel puțin aceasta este opinia secretarului de stat de la Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, care s-a aflat zilele trecute pe șantierul devenit, se pare, loc de promenadă și analiză tehnică pentru tot mai mulți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De luna viitoare începe turnarea asfaltului pe A1, Margina – Holdea. Pe șantier se vor realiza peste 300 de grinzi din beton
Generația de juniori CFR Timișoara 2015 a participat recent la un puternic turneu internațional din Croația. Memorijal „Milenko Jerković” este un eveniment sportiv de prestigiu dedicat fotbalului juvenil. Au participat 32 de echipe din 10 țări, multe dintre formații reprezentând academii cu brand din Europa. În fața unor academii renumite, o mână de copii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcurs excelent pentru CFR 2015 la un puternic turneu organizat în Croația

Top