Ploaie de amendamente la adoptarea cu succes a bugetului Timișoarei. Consilierii locali au redescoperit că pot să dezbată fără scandal

De marți, Timișoara are buget pe anul 2022. Unul votat cu o ședință surprinzător de … de bun simț, fără certuri cu voci ridicate și cuvinte care se folosesc în alte medii decât o ședință de plen de consiliu local. Au fost zeci de amendamente depuse, unele au trecut, unele nu, suma de două miliarde de lei a fost destul de puțin mutată între conturi.

Consilierii locali timișoreni s-au întâlnit din nou online și au reușit să treacă în timp relativ scurt și fără certuri proiectul de buget al orașului. Cel mai probabil, consilierii s-au întâlnit, într-o formă sau alta, înainte de ședință și au stabilit cam ce bani s-ar putea realoca pe anumite capitole.

Suma totală a bugetului e de 2,016 miliarde de lei, în creștere față de anul trecut, când era 1,4 miliarde.

De la început, majoritatea banilor au fost trimiși de conducerea municipalității spre partea investițională. Iar fondurile europene sunt parte importantă componentă la capitolul venituri. Cifrele au fost contestate de la bun început de fostul viceprimar, Dan Diaconu. El a arătat că veniturile estimate din fonduri europene sunt supraestimate, în timp ce la cheltuieli de funcționare sumele alocate pentru școli ar ajunge, conform cifrelor din proiectul de buget, doar undeva până în luna aprilie.

„Vedem supraestimarea exagerată a veniturilor din fondurile europene, este fals că se vor cheltui și vor fi rambursați toți bani pe lucrări, este imposibil”, spune Diaconu.

Până la urmă, toată lumea a depus amendamente, la număr 31. Primul a dus la crearea unui fondde rezervă de două milioane de lei, numai bun pentru vremurile dificile pe care le trăim. Visul consilierului local liberal Simion Moșiu, de refacere a ceasului floral, e și mai aproape acum de realizare, suma alocată inițial fiind suplimentată cu 400.000 de lei.

O veste bună, dar de neînțeles de ce nu a fost propusă inițial în buget, este alocarea de bani pentru ”module termice” adică centrale pentru școli și spitale, care să poată funcționa separat de sistemul termic deficitar al orașului. 3,5 milioane de lei iau această direcție, în urma unui amendament depus de Ruben Lațcău.

Un amendament teoretic interesant, dar care a devenit .., mai puțin interesant prin prezentarea opiniilor inițiatorului, liberalul Lucian Căldăraru. El a cerut un concurs de soluții pentru realizarea unui monument al Revoluției. Deși a cerut concurs de soluții el și-a prezentat viziunea, un obelisc cu un steag al Revoluției în vârf, undeva asemănător cu ”cartoful” de la București. Mai mult, a gândit mutarea unui alt monument dedicat Revoluției, prezent de ani de zile in fața Catedralei, cel din metal. Amendamentul a căzut la vot.

Un alt amendament cu greutate, în mod sigur discutat înainte de ședință, a fost cel lansat de Cristian Tabără prin care se alocă spre stadionul LEGO, din Buziașului, un plus de 25 de milioane de lei.

500.000 de lei vor fi transferați la fondurile pentru școli, la inițiativa Andrei Lăpădat, dar un studiu cerut de Daniela Mariș, pentru o grădiniță în zona Dâmbovița a picat, dar în paralel cu informarea lansată de Lațcău, că acolo se gândește deja un asemenea obiectiv.

La investiții, partea leului merge spre mobilitate și transport, cu 524 de milioane de lei. Șantierul Cetății și Bogdăneștilor, flota de tramvaie noi, ocupă mare parte din această componentă. Sănătatea ia 143 de milioane, cu bani pentru Municipal și finalizarea lucrărilor la spitalul de Copii, iar educația 124 de milioane, cu sume importante pentru ridicarea de noi clădiri și reabilitarea celor existente.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Kroko a spus: (martie 2nd, 2022 at 08:24 )

Excelent! Ramane doar o micuta problema:: cine sa le faca??? Sau macar cine sa faca un caiet de licitatii – bun cat de cat ???

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor

Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Centrul Timişoarei va avea un nou aspect în sezonul de iarnă. Angajaţii Horticultura pregătesc un nou covor floral în Piața Operei. Echipele Horticultura au început înlocuirea plantelor care nu rezistă sezonului rece și pregătesc terenul pentru noua amenajare florală. Aceasta va colora centrul orașului până la primăvară.  
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piaţa Operei îşi schimbă faţa în prag de iarnă
Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.