Și Grupul Consilierilor Judeţeni USR Timiş atacă problema extinderii DJ 691: Contractul trebuia reziliat mai devreme!/UPDATE. Reacția CJ Timiș

Un nou grup de consilieri județeni abordează subiectul drumului județean 691, care leagă Timișoara de nodul de urcare pe A1 de la Giarmata. ”Grupul Consilierilor Judeţeni USR Timiş” analizează la rândul său problema, după ”Grupul Consilierilor Județeni ai PSD Timiș”, găsind și un vinovat pentru situație.

Spre deosebire de colegii lor social-democrați, care întrebau, chiar și în ședința de plen a CJT de marți, de ce s-a reziliat contractul cu firma de construcții care nu făcea nimic pe șantierul de extindere a drumului județean, USR-iștii sunt în extrema opusă și acuză administrația județeană că nu a reziliat cu un an înainte contractul.

Prin același model al unui comunicat neasumat de o persoană ci de o entitate colectivă, ”Grupul Consilierilor Judeţeni USR Timiş”, cei de la formațiunea amintită trag semnale de alarmă pe o speță deja cunoscută: se poate pierde finanțarea europeană.

”Trebuie să tragem un semnal de alarmă serios: Consiliul Județean Timiş este în pericol de a pierde finanțarea europeană pentru DJ 691, drumul ce leagă Timișoara de autostrada A1 prin Dumbrăvița! USR Timiş a atras atenția încă din 2021, că execuția drumului de la Dumbrăvița stagnează, iar contractul trebuie reziliat. Acest lucru ar fi relansat de atunci proiectul și nu am fi ajuns în situația critică de acum”, se spune în comunicat.

Entitatea a găsit și un probabil vinovat al faptului că nu s-a reziliat contractul mai devreme.

”Proiectul a fost gestionat de administratorul public, Marian Vasile, iar starea dezastruoasă în care se află acum proiectul i se datorează. Rezilierea contractului a venit abia în septembrie 2022, la mai mult de un an de la momentul în care USR Timiş a propus această soluție: mai mult de un an pierdut, în care nu s-a lucrat aproape nimic! Cum se justifică administrația județeană PNL în faţa timișenilor care și-au stricat mașinile și au îndurat cozi enorme un an întreg din cauza ignoranței lor?  Data limită oficială până când lucrările pot fi decontate prin fonduri europene este 31 decembrie 2023, iar cel mai optimist calendar propus ieri în plenul Consiliului Județean depășește cu mai mult de 5 luni această dată. Ceea ce ar putea fi cea mai mare și mai importantă investiție a Consiliului Județean Timiș se poate transforma într-un eșec istoric datorită inacțiunii lui Alin Nica și Marian Vasile!”, se mai arată în comunicat.

UPDATE. Conducerea CJ Timiș reacționează la acuzațiile ”Grupului Consilierilor Județeni USR

După apariția comunicatului, a venit și reacția conducerii Consiliului Județean Timiș. Aveți mai jos poziția prezentată de Marian Vasile, administratorul județului, direct acuzat de situația proiectului, respectiv a președinelui CJT, Alin Nica.

„Consilierii USR spun că am amânat rezilierea contractului cu constructorul, însă, nu iau în considerare că orice reziliere trebuie făcută conform legii, altfel instituția riscă procese costisitoare și blocarea pe termen nedefinit a șantierului în cauză. (…) O reziliere se face doar cu un puternic temei legal, nu orientativ după cum se vede cu ochiul liber, pe șantier. În ultimii 20 ani, nu s-a reziliat niciun contract major în cadrul unui proiect de execuție în derulare, cu fonduri europene. Noi ne-am asumat! (…) Am coordonat ședințe cu toate părțile implicate, ședințe care pot fi dovedite cu minutele existente și am făcut multiple vizite pe șantier. Constant, am împins înainte execuția lucrărilor și am calculat penalități constructorului” a declarat Marian Constantin Vasile, administratorul județului Timiș.

„Recomand consilierilor USR să fie mai atenți și mai prezenți în plen, să nu mai participe doar fizic sau online cu camera închisă. Spre deosebire de plenul Consiliului Local Timișoara, la noi, la CJ Timiș nu se taie microfonul, ci se dezbate civilizat, apoi se votează. Consilierii care au ceva de spus, mai ales dacă este de interes pentru județ, pot spune în plen, nu este nevoie de comunicate întârziate, pe punctaj de la partid. După 2 ani și jumătate de la preluarea mandatului, chiar lipsiți de experiență, consilierii USR ar trebui să înțeleagă mai mult din ce se întâmplă în plen și ar trebui să se aplece cu mai multă atenție și considerație asupra muncii și eforturilor aparatului de specialitate al CJ Timiș. Iar ca răspuns simplu și punctual la intervenția consilierilor USR, spun doar atât: în cazul puțin probabil în care proiectul DJ691 va eșua, cea mai mare parte de vină este la Primăria Timișoara care, ani de zile, a sabotat investiția noastră. Am solicitat în repetate rânduri Primăriei Timișoara să ne predea stâlpii, astfel încât să putem preda întregul amplasament constructorului și să dăm ordin de începere inclusiv pe tronsonul Dumbrăvița, dar refuzul Primăriei Timișoara este binecunoscut. Sper ca de acum încolo, mai ales după ce și-au asumat în scris, colegii de la Primăria Timișoara să se comporte ca parteneri de bună credință”, a precizat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste

Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.